Radu Mihnea Vodă

Domn al Ţării Româneşti între 1601-1602, 1611-1616, 1620-1623 şi Domn al Moldovei între 1616-1619, 1623-1626

Radu Vodă
Radu Mihnea Vodă - frescă din Biserica Mânăstirii Radu Vodă

"Între toţi domnii aceştia se ridică la oarecare însemnătate, prin învăţătura, dreptatea şi demnitatea sa, ca şi pentru faptul că el era urmaş adevărat al dinastiei celei vechi, Radu Mihnea. Pe rând el a stăpânit şi în Moldova şi în Ţara Românească. Nici prin gând nu-i trecea să înalţe situaţia ţării sale faţă de turci prin legături cu străinătatea sau prin răscoale, dar era un om chibzuit, înţelept, care ştia să-şi potrivească lucrurile. Pe când alţi stăpânitori se strecurau răpede, lăsând ţara lor în nenorocire şi sărăcie, el a ştiut să fie domn mulţi ani de zile: de două ori în Ţara Românească, apoi în Moldova (deşi asupra acestei ţări n-avea nici un fel de drept). A murit la Hârlău, în curţile domneşti ale lui Ştefan cel Mare, pe care făcuse să le dreagă, precum dresese şi bisericile din Hârlău, şi precum în Bucureşti el a mărit şi împodobit foarte mult mănăstirea ce-i poartă numele. În biserica Radului Vodă din Bucureşti el se odihneşte supt o piatră frumoasă, pe care se povesteşte, în limpede grai românesc, istoria vieţii lui.

Pe atunci, în 1626, domnul muntean era Alexandru, fiul tânăr - de aceea i s-a zis şi Coconul (Copilul) - al lui Radu, pe care acesta-l lăsase în Bucureşti cu voia turcilor, atunci când el trecuse în Moldova, aşa încât se poate zice că între 1623 şi 1626 ţările noastre erau unite supt stăpânirea aceluiaşi om, căci de fapt Radu Vodă era tot aşa de ascultat în Moldova lui ca şi în Ţara Românească, a fiului său.

 Inscripţia pomenită îl laudă ca pe un "bun cinstitor şi de Hristos iubitor Domn creştin". Un stăpânitor respectat şi măreţ ca acesta nu 1-a avut răpede vreuna din ţările noastre, şi locul lui de odihnă, cu toate că nu ascunde oasele unui erou, trebuie privit cu evlavie de toţi românii cari ţin după cuviinţă la aceea ce a fost mare, supt un raport sau supt altul, în trecutul nostru.

 Radu Mihnea merită recunoştinţă şi pentru aceea că a împiedecat cât i-a fost cu putinţă războiul dintre turci şi polonezi, care, de o bucată de vreme, se purtase cu multă pagubă pentru noi, pe pământul Moldovei."

Nicolae Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc
Editura Minerva, Bucureşti 1993, pag. 14-15


Radu Vodă Mihnea - frescă mormânt
Radu Mihnea Vodă
fresca de la mormântul domnitorului

 

"Radu Mihnea era fiul lui Mihnea cel Turcit sau, cum îi ziceau oamenii de pe atunci, Turcul. În timpul cât a stăpânit ca un domn bogat şi foarte preţuit de turci, el a prefăcut în mult mai mare biserica bunului său, Alexandru-Vodă. Şi aici fu el îngropat, în februarie 1626, fiind adus din Moldova, de la Hârlău, unde murise cu câteva săptămâni înainte, în ianuarie. Şi astăzi candela luminează următoarele rânduri săpate frumos, româneşte, pe mormântul lui:

"Aciastă piatră de pre mormânt o'u făcut şi o'u frămseţai cela ce este bine cinstit şi de Hristos iubit creştin Alexandru Voievod născătoriul dumniilui celuia ce s'au pristăvit întru fericită credinţă, celuia ce au fost bine cinstit şi de Hristos iubit Domn creştin Radu Voievod, ce-au fost Domn Ţerii-Rumăneşti şi Moldovei, şi multe războe au biruit, şi iară au venit de la cinstita Poartă ş'au fost al doile rând Domn Ţerii-Rumăneşti, şi ş'au lăsat steagul fiu-său ce e mai sus scris şi iară se'u dus de-au fost Domn Ţerii Moldovei ; şi acolo se'u pristăvit întru cetate în Hârlău, în luna lui Ghenarie 13 zile, Sâmbătă, şi cu mare cinste 1-au adus trupul dumnelui, şi 1-au îngropat în luna lui Fevrarie în 5 zile, Duminecă. Aicea zac oasele dumnealui. Dumnezeu-1 iarte în Împărăţie ceriului, adevărat. În anii 7134 (1626)."

Nicolae Iorga, Istoria românilor în chipuri şi icoane
Capitolul I  -  "Mormintele Domnilor noştri"