Toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El

În această duminică s-a rânduit de către Sfânta Biserică citirea evangheliei de la Apostolul Luca, evanghelie care ne relatează vindecarea unei femei ce avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă. Minunea pe care Mântuitorul Iisus o săvârșește cu această femeie, are loc într-o zi de sâmbătă, zi pe care toți evreii erau obligați să o respecte, mergând la templu pentru a înălța rugăciuni către Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos - Dătătorul Legii, nu face excepție și vine împreună cu apostolii Săi la sinagogă pentru a se ruga.

Fiul Lui Dumnezeu săvârșește această minune în primul rând pentru a elibera femeia de suferința ei, iar în al doilea rând pentru a vindeca acea comunitate de formalismul caracteristic, care o împiedica să slujească Lui Dumnezeu cum se cuvine.

Boala, de care suferea femeia de atâția ani, era o afecțiune a coloanei vertebrale, care îi dădea dureri mari de spate și care o ținea pe aceasta permanent aplecată de spate, neputând sta dreaptă, nelăsând-o să privească în sus spre cer, obligând-o să privească numai înspre pământ.

Femeia suferea de această neputință de mulți ani, timp în care a cerut de nenumărate ori ajutorul Lui Dumnezeu, ajutor care vine de abia peste optsprezece ani. În tot acest timp femeia rămâne apropiată de Dumnezeu, după cum o vedem și în acea sâmbătă, când Domnul Iisus o găsește în templu. Credința ei sinceră, răbdarea de care dă dovadă în neputința ei și permanenta rugăciune pe care o săvârșește în decursul anilor, o vindecă pe femeie. În zilele noastre, sunt foarte mulți cei care se depărtează de Dumnezeu dacă puțina lor rugăciune nu este ascultată imediat.

Imaginea femeii gârbove este imaginea lumii în momentul întrupării Fiului Lui Dumnezeu. Lumea era atât de împovărată de păcate încât nu putea să privească în sus, spre Dumnezeu, ci avea mereu privirea pironită spre pământ, spre cele lumești. Prin vindecarea femeii gârbove, Hristos oferă atât celei neputincioase, cât și lumii, o altă perspectivă, o altă vedere, prin îndreptarea și orientarea către cer.

După ce Mântuitorul tămăduiește neputința femeii, mai marele sinagogii se mânie și se tulbură zicând: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecaţi-vă, dar nu în ziua sâmbetei! Legea pe care Însuși Hristos a dat-o lui Moise pe muntele Sinai, le interzicea evreilor orice activitate fizică în ziua destinată odihnei, dar nu prevedea că aceștia nu pot săvârși fapte bune. Minunea pe care Mântuitorul o săvârșește este o faptă a iubirii și milostivirii Lui Dumnezeu.

Necredința și formalismul îl determină pe mai marele sinagogii să mustre public minunea pe care Domnul o face cu femeia eliberată, după atâta amar de timp, de neputința ei. Hristos demască fățărnicia fariseului care are grijă de animalele sale în ziua sâmbetei, dar nu se bucură de vindecarea unui suflet chinuit de optsprezece ani.

Zilele sunt date de Dumnezeu pentru ca omul să lucreze în ele faptele luminii, faptele cele bune. Să ne ferim de împlinirea cu formalism a poruncilor Lui Dumnezeu și să fim sinceri atât cu noi cât și cu Dumnezeu, iar când se ivește ocazia de a face bine aproapelui nostru să nu ne dăm înapoi de la săvârșirea acestuia.