Sfânta evanghelie care s-a citit în această duminică ne prezintă o minune pe care Mântuitorul o săvârșește, pe când se îndrepta către “o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă”. Mântuitorului i se face milă de femia văduvă și „apropiindu-Se, S-a atins de sicriu... Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.”

Această evanghelie ne evidențiază mai multe învățături de credință. În primul rând acestă minune a învierii fiului văduvei din Nain ni-l descoperă pe Mântuitorul a fii Dumnezeu adevărat.

În al doilea rând vedem că Domnul Iisus Hristos este izvorul vieții și Cel care are stăpânire asupra celor vii și a celor adormiți. În Vechiul Testament ne sunt relatate trei învieri din morți, pe care prorocul Ilie și ucenicul său Elisei le-au făcut, umbriți de puterea lui Dumnezeu. Mântuitorul învie pe fiul acestei văduve cu puterea Sa dumnezeiască. În Noul Testament Domnul Iisus Hristos face și alte învieri, cum ar fi: învierea fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain, a prietenului Lazăr, culminând cu învierea Sa din morți, prin care am primit cu toții viață veșnică.

În al treilea rând vedem că minunile săvârșite de Domnul izvorăsc dintr-un sentiment profund de milă. Așa se întâmplă și în cazul acestei femei văduve, care rămăsese fără singurul ei sprijin: fiul său.

Evanghelia de astăzi, deși începe cu relatarea unui fapt trist, se sfârșește plină de bucurie și nădejde, datorită învierii miraculoase pe care Mântuitorul Iisus Hristos o face cu fiul văduvei din cetatea Nain. Trebuie să fim încredințați de faptul că sufletul omului este nemuritor și totodată să ne ferim de diferitele căi meșteșugite prin care diavolul îl înșeală pe om, mințindu-l că nu mai există nimic după moartea trupului și astfel încurajându-l la o viață plină de păcate, care într-un final îi aduce osânda veșnică.

Creștinul nu trebuie să privească moartea ca pe o tragedie, ci ca pe o întâlnire cu Dumnezeu, lucru care este posibil numai printr-o viață curată, trăită în credință și ascultare.