Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră.

În duminica a XXVII-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei Prahoveanul  a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă, înconjurat fiind de soborul mănăstirii și de credincioșii prezenți. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat învățăturile care se desprind din sfânta evanghelie după Matei care ne istorisește una dintre nenumăratele minunii pe care Domnul Iisus le-a săvârșit cu o persoană aflată în suferință.

Evanghelia ne vorbește despre vizita pe care Mântuitorul o întreprinde în nordul Țării Sfinte, în orașele Tir și Sidon, aflate în ținutul fenicienilor. Locuitorii acestor cetăți erau buni navigatori, comercianți, dar și intelectuali de seamă, aici descoperindu-se atât scrisul, cât și cerneala.

Sfânta Evanghelie ne relatează faptul că Domnul Iisus a ieșit doar de două ori în afara granițelor Țării Sfinte. Prima dată a fost în ținutul Cezareei lui Filip, într-un moment în care căuta liniște, lucru petrecut imediat după mărturisirea lui Petru care L-a recunoscut drept Fiul Lui Dumnezeu. A doua oară, atunci când a mers în nordul țării, în ținuturile idolatre din Tir și Sidon. În această parte de lume, o femeie păgână se apropie de Mântuitorul cerându-i: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon.

Vedem cum Domnul parcă ezită să o ajute pe această femeie cananeeancă, poate pentru că era de neam păgân, sau poate că nu se închina la Dumnezeul cel adevărat, sau pentru că nu avea comuniune cu iudei, sau poate și din cauza faptului că legea iudaică interzicea bărbaților să poarte conversații cu femei de alt neam.

Este prima dată când Sfânta Evanghelie ne arată o latură mai dură a Mântuitorului. Acesta nu numai că nu o ajută imediat, dar o lasă să stăruie în cererea ei, adresându-i la final niște cuvinte tăioase: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel și Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Care dintre noi nu s-ar deznădăjdui dacă ar primi un astfel de cuvânt? Cine ar avea puterea de a se smeri și de a se socoti câine și care dintre noi s-ar mai ruga cu stăruință în continuare, cerând tămăduire, atunci când s-a văzut respins într-un mod așa de tranșant?

Femeia se smerește asemănându-se câinilor, adică persoanelor necurate, lipsite de credință. Ea își recunoaște stare în care se află și se consideră nevrednică de a fi socotită fiică a Lui Dumnezeu, dar dorește numai să se sature din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. După o îndelungată stăruință, Domnul recunoaște credința femeii: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.

Evanghelia de astăzi ne învață foarte multe lucruri, pe care în mod paradoxal, trebuie să ni le însușim de la o femeie de alt neam și păgână, noi care nu mai acceptăm nici un sfat din partea nimănui. Această femeie ne oferă o lecție de smerenie, o lecție de credință și de stăruință în rugăciune. Suntem, adeseori, prea puțin preocupați de rugăciune, și de multe ori, ne rugăm în grabă, dorind să primim rapid răspuns la rugăciunea noastră. Rugăciunea ocupă în viața noastră locul cel mai puțin important.

Apoi, de cele mai multe ori, suntem deranjați de cel mai mic cuvânt pe care cineva ni-l adresează, atunci când ne atrage atenția la un lucru pe care nu ar trebui să-l facem. Din nefericire suntem prea sensibili și atunci nu mai acceptăm de la nimeni nici un cuvânt.

Mai învățăm cât de importante sunt rugăciunile unuia pentru altul. Biserica ne învață să ne rugăm stăruitor pentru toți.

De asemenea evanghelia de astăzi ne învață dragostea pe care părinții ar trebui să o aibă pentru fiii lor. Foarte mulți părinți, în zilele noastre, își abandonează copiii, lăsându-i orfani, îi lasă pradă violenței și răutății. În familiile unde părinții sunt atenți cu copiii lor, buna cuviință și faptele bune se perpetuează în viața copiilor lor.

Evanghelia de astăzi ne arată faptul că Mântuitorul a admirat o femeie păgână și de alt neam. Noi cei de astăzi nu mai găsim dragoste să ne iubim nici între noi, cu atât mai puțin pe cei care nu sunt de o credință cu noi. Acest model de viețuire ne rușinează pe noi, cei care, îi privim de sus pe cei cu care nu suntem de acord.

Evanghelia de astăzi ne îndeamnă să reflectăm asupra dragostei pe care ar trebui să o avem unii față de alții, la felul cum trebuie să stăruim în rugăciune, la felul cum ar trebui să ne educăm copiii.

La sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei Prahoveanul i-a hirotonit întru diacon pe tânărul Georgescu Victor Lucian, pe seama Parohiei Nedelea, Protopopiatul Ploiești Sud, și întru preot pe Onea Marian, pe seama Parohiei Parc Plumbuita, Protopopiatul Sector 2 Capitală.