Slavă Celui Care dă tuturor tămăduiri prin tine.

Astăzi, 5 mai, Mănăstirea Radu Vodă își prăznuiește ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Sfințit Mare Mucenic Efrem cel Nou. Cu ocazia hramului Mănăstirii, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, înconjurat de soborul mănăstirii.

Preasfințitul Părinte Timotei a elogiat viața Cuviosului Sfințit Mare Mucenic Efrem cel Nou, Sfânt care s-a născut cu mai bine de 700 de ani în urmă (1384), într-un ținut grecesc numit Tricala, dintr-o familie de oameni evlavioși. S-a născut în ziua de Înălțarea Sfintei Cruci, zi binecuvântată de Dumnezeu și care avea să reprezinte în viața Sfântului Efrem o scară ce avea să-l înalțe de la pământ la cer. Tânărul Efrem a intrat în monahism la Mănăstirea Bunei Vestiri, de sărbătoarea Sfintei Cruci și tot în acea mare zi, 25 de ani mai târziu, a fost prins de turci, care l-au supus la numeroase chinuri. Astfel, Sfânt Efrem, și-a purtat cu demnitate crucea timp de 41 de ani pe acest pământ, încununându-și viața cu cununa muceniciei.

Chipul Sfântului Efrem, necunoscut timp de veacuri, a fost descoperit de Dumnezeu, în chip minunat, după mai bine de 500 de ani de la mucenicia Sfântului. Astfel, unei monahi, pe numele ei Macaria, singura călugăriță de la acea mănăstire, i s-a descoperit viața minunată a Sfântului Efrem, mucenicia acestuia, precum și locul unde a fost îngropat cinstitul său trup.

Cum putem să cinstim cu adevărat pe sfinții Lui Dumnezeu, și în particular pe Sfântul Efrem cel Nou, pe care îl sărbătorim în această zi? În primul rând trebuie să le urmăm viața, dar câți dintre creștin își mai doresc să urmeze lui Hristos și să primească cu drag, cununa muceniciei? Astăzi, unii dintre tineri, nu numai că nu își respectă credința străbunilor lor, ci sunt dispuși să renunțe la credința lor, amestecându-se cu neamurile străine. Sfântul Efrem este un exemplu unui creștin adevărat, al unui mărturisitor, care a preferat să sufere și să moară pentru Dumnezeu, deși putea alege să se lepede de El, așa cum fac unii creștini din zilele noastre.

Viața Sfântului Efrem ne mai învață și faptul că Biserica mult prigonită, a fost susținută de astfel de mărturisiri ca cea a Sfântului, dar și faptul că sângele creștinesc curge la temelia Bisericii, întărindu-o, până în zilele noastre.

Sfântul Efrem este aducător de bucurie și sănătate, pentru familiile care îl cinstesc cu evlavie și se roagă cu credință lui.

Mai multe fotografii puteți vedea pe pagina de Google + a evenimentului.