Să-i împace cu Dumnezeu ...prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia.

Sfânta Cruce, pe care o numim Sfântă și dătătoare de viață ocupă un loc foarte important în viața noastră și a Bisericii. De aceea, Biserica i-a închinat mai multe zile de pomenire și de cinstire, precum miercurea și vinerea din fiecare săptămână care amintesc de pătimirile Mântuitorului, căci miercuri Mântuitorul a fost vândut de Iuda, iar vineri a fost Răstignit.

De asemenea, Crucea și pătimirile Mântuitorului sunt cinstite în Vinerea Mare, și în sărbători precum Duminica a treia din postul Mare, a Sfintei Cruci, la 1 august și la 14 septembrie.

Sfânta Cruce este sfântă și dătătoare de viață, pentru că stă în strânsă legătură cu Cel care S-a răstignit pe Cruce, cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Sărbătoarea de astăzi - Înălțarea Sfintei Cruci - stă în strânsă legătură cu un moment din istorie - anul 628- când împăratul Heraclie a recucerit lemnul Sfintei Cruci din mâna perșilor și a dus-o la Ierusalim de unde fusese furată. De fapt, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este mult mai veche întrucât sunt mărturii din secolul al IV-lea că la Ierusalim era această sărbătoare în care se pomenea lucrarea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos și Sfânta Cruce.

Sfânta Cruce nu poate fi cinstită în sine, pentru că ar fi idolatrie, ci numai împreună cu Cel care S-a răstignit pe ea, Domnul nostru Iisus Hristos. Nu există Cruce fără Hristos, întrucât aceasta ar fi un simplu obiect.

Iisus Hristos este Adam cel nou, iar Crucea este pomul vieții, dătător de viață, de data aceasta. Întrucât astfel cum Adam cel vechi a pierdut legătura cu Dumnezeu din cauza alegerilor sale greșite, din mândria de nu a asculta voia lui Dumnezeu, Mântuitorul Iisus Hristos este numit Adam cel nou, pentru că ascultă voia Tatălui, se face pe sine ascultător până la moarte și primește moarte pe cruce.

Deci, prin lemnul crucii, omenirii i-a venit viața și învierea. Crucea este, așadar, numită dătătoare de viață pentru că ea este semnul prin care Hristos S-a pogorât în iad și prin care a sfărâmat iadul, puterea diavolului, a păcatului și a morții.

Așadar, Sfânta Cruce este pentru noi un semn al biruinței, un semn dătător de nădejde, un semn de încurajare. Tocmai din acest motiv este atât de hulită crucea, pentru că aceasta Îl aduce înainte pe Cel care S-a răstignit pe ea.

Crucea stă înfiptă în pământ și se înalță spre cer, unind pământul cu cerul, deoarece prin venirea Fiului lui Dumnezeu ca om, pământul a fost destinat cerului. Prin Cruce, oamenii au putut din nou să intre în Împărăția lui Dumnezeu.

Totodată, brațele întinse ale lui Hristos pe Cruce arată că Dumnezeu îmbrățișează întreaga umanitate și că, de fapt, crucea și mântuirea care a venit prin Cruce se adresează tuturor oamenilor.

A fost nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să se răstignească, să moară, să pătimească pe Cruce, întrucât niciun om nu avea putere proprie să se elibereze de păcat, să devină sfânt, să biruiască ispitele diavolului. De aceea, a fost nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să se facă om, deci Dumnezeu să-și asume firea omenească și să realizeze El în locul omului acest parcurs pe care ar fi trebuit omul să-l întreprindă singur, cu puterea lui Dumnezeu.

Astfel, Hristos trăiește ca un om pe pământ, dar nu păcătuiește, pentru că Dumnezeirea lui a vindecat firea umană pe care Și-a asumat-o. Hristos pătimește de la fire frigul, foamea, setea, aceste pătimiri firești ale omului, dar nu păcătuiește, nu este luptat de pofte. Hristos l-a biruit pe diavol în muntele Carantaniei, când diavolul pleacă rușinat de la fața Lui după ispitire. Iar, în ultimă instanță Mântuitorul moare ca om, cu trupul Său de om răstignit pe Cruce, dar nu rămâne în moarte, ci înviază din morți cu trup nou, strălucitor capabil să reziste în veșnicie. Acesta este drumul pe care ar fi trebuit să-l parcurgem noi, dar Dumnezeu l-a făcut în locul nostru, ca oricare crede în El să meargă pe acest drum.

Prin urmare, moartea lui Hristos pe Cruce înseamnă învierea, iar ascultarea de poruncile Lui prin credință înseamnă că și noi putem urma același drum pe care El l-a deschis și l-a făcut pentru noi.

Ca atare, trebuie să înțelegem importanța lucrării pe care a săvârșit-o Hristos prin Sfânta Cruce, care încununează în mod paradoxal lucrarea sa mântuitoare. Deși era un semn de groază și de tortură și de rușine, Hristos a sfințit crucea cu Sfânt Sângele Său și a transformat-o într-un semn al posibilității biruinței și al nemuririi.

În semn de cinstire a Sfintei Cruci și a pătimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru noi, ziua de astăzi este o zi de post, dar nu postim atât pentru pătimirile Mântuitorului, ci, mai degrabă, pentru iertarea păcatelor noastre.

În mod special, Crucea ilustrează și viața noastră creștină - luarea Crucii și urmarea lui Hristos. A lua Crucea nu înseamnă în mod necesar a răbda, a suporta greutățile ce vin în viața aceasta, pentru că multe dintre ele vin din cauza propriilor noastre alegeri, deci ele nu sunt neapărat în planul lui Dumnezeu. Adevărata purtare a Crucii înseamnă a-ți răstigni patimile și poftele, a lupta împotriva plăcerilor, a chemărilor rele pe care le ai în tine, ajungând să te răstignești pe tine, să renunți la tine de dragul lui Hristos și pentru binele aproapelui. Pentru că iubirea pentru Dumnezeu se arată în iubirea pentru cel lângă noi.

Crucea pentru noi nu este nebunie ca pentru păgâni, ci este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu, este semnul biruinței către care năzuim și noi din moartea păcatelor personale, pe pământ, și a trupurilor pe care Dumnezeu o va rândui la vremea cuvenită.

Dumnezeu să ne binecuvânteze, să ne ajute să ne purtăm crucea așa cum îi place Lui, după voia Lui, cu demnitate, fără cârtire,nădăjduind spre ajutorul lui Hristos. 

Mai multe fotografii puteți vedea pe pagina de Google + a evenimentului.