În duminica a patra din Sfântul şi Marele Post, Sfânta Biserică a rânduit să se citească minunea săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos asupra celui care era demonizat din naştere.
Tâlcuind această pericopă evanghelică, Preacuviosul Părinte Stareţ Nectarie a explicat pe înţelesul tuturor, care este mesajul acesteia, subliniind totodată necesitatea credinţei lucrătoare în viaţa creştinilor de astăzi.
Evanghelia de astăzi ne pune în faţa ochilor lupta neîntreruptă a diavolului cu omul. Dumnezeu l-a zidit pe om pentru a se bucura de întreaga zidire şi pentru a-l slăvi pe Ziditorul său. Diavolul, în schimb, este întemeietorul răului şi al păcatului, şi încă de la început se străduieşte să îl facă pe om să păcătuiască şi astfel să se despartă de Dumnezeu.
Altfel spus mesajul evangheliei de astăzi este acela al luptei dintre bine şi rău. Diavolul prin voia sa liberă a ales păcatul în locul virtuţii şi neascultarea în locul ascultării, iar de când a fost alungat de la faţa lui Dumnezeu, nu conteneşte să batjocorească zidirea Acestuia. Aşa s-a întâmplat cu protopărinţii noştri, Adam şi Eva, şi aşa se întâmplă cu fiecare dintre noi până în zilele noastre.
Răul are putere asupra noastră doar atât cât noi îi îngăduim să aibă. Şi fiindcă omul este slab şi supus căderii, Dumnezeu i-a rânduit numeroase mijloace de îndreptare. Aşa ne dăm seama cât de importantă este perioada postului mare, timp pe care noi îl dedicăm în special curăţirii de păcate şi sporirii în virtute. Această luptă cu păcatul nu trebuie să aibă loc doar în biserică, ci ea trebuie dusă permanent în sufletul fiecăruia, fie că suntem la casele noastre, sau la locurile noastre de muncă, sau pe scurt acolo unde ne aflăm.
Demonizarea este cât se poate de reală, deşi mulţi dintre oamenii de astăzi, din pricina necredinţei, o consideră fie boală, fie ficţiune. Ea nu reprezintă altceva decât treapta cea mai de jos unde poate ajunge firea umană, unirea până şi în trup cu diavolul. Şi când conştientizăm că omul este chemat să se facă sălaş al Duhului Sfânt şi să trăiască în sufletul său Sfânta Treime, ne dăm seama ce eşec răsunător este unirea lui cu diavolul, din pricina păcatelor.
Demonizarea are multe feţe, iar suferinţa cauzată de aceasta este resimţită nu numai de cel ce pătimeşte, ci de întreaga familie a acestuia. Câte păcate face omul, fără să se lupte cu ele şi să le spovedească, atâtor diavoli se face slujitor de bunăvoie.
În lupta noastră cu întunericul, prima noastră armă este CREDINŢA. Aceasta se întăreşte prin lucrarea Sfântului Duh aşa după cum vedem în vieţile sfinţilor apostoli, care au devenit de neclintit în credinţă după pogorârea Sfântului Duh, la Cincizecime.
A doua condiţie de seamă este MĂRTURISIREA credinţei. Nu ne foloseşte la nimic dacă avem o credinţă tăinuită, ascunsă. Această mărturisire se face atât prin vorbă, cât mai ales prin faptă. Prin post, rugăciune, spovedanie, fapte bune noi mărturisim şi lucrăm credinţa pe care o avem în dar de la Mântuitorul Iisus Hristos.
Se întâmplă şi nu de puţine ori să fim puşi în faţa unor ispite pe care să nu le putem birui, şi mai apoi să ne întrebăm ca apostolii Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? Acest lucru se întâmplă pentru că nu suntem suficient de credincioşi, sau mai rău suntem credincioşi numai cu numele, dar nu şi cu fapta. Mereu găsim scuze pentru a nu veni la sfânta biserică, suntem mult prea obosiţi pentru a putea vorbi cu Dumnezeu, suntem prea slabi pentru a posti, şi scuze continuă la nesfârşit…
Modul de a ne izbăvi de puţina noastră credinţă, precum şi lucrarea faptei bune ne sunt arătate de Sfântul Ioan Scărarul, cel care este prăznuit de Biserică în această a patra Duminică din Postul Mare. Lucrarea lui de căpătâi, după care i-a şi rămas numele de Scărarul, nu este altceva decât un „manual” care ne învaţă în 30 de paşi tot ceea ce avem nevoie să ştim pentru a ne curăţi de păcat şi pentru a ne desăvârşi.
