Fiecare minune relatată în Sfânta Scriptură este o treaptă care ne ridică spre cunoașterea lui Dumnezeu și care ne arată dumnezeirea Mântuitorului. Pe muntele Taborului, Domnul Iisus le descoperă ucenicilor săi strălucirea slavei Sale, dar se descoperă numai acelora care erau pregătiți să vadă o astfel de minune. În schimb nu se sfiește să tămăduiască bolnavii și neputincioșii de față cu mulțimile, acest lucru ducând la luminarea și schimbare sufletească a celor care Îl urmau pe Domnul.

O astfel de minune ne este relatată și de pericopa evanghelică ce s-a citit în această duminică, când Mântuitorul vindecă doi orbi și o persoană care era mută. Orbii strigă după Domnul, socotindu-L Fiu al lui David, și crezând cu tărie că Mântuitorul le poate reda lumina ochilor.

Domnul Iisus îi întreabă pe orbi: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Domnul le adresează această întrebare, nu ca și cum nu ar fi știut răspunsul, ci pentru ca să încredințeze mulțimile care îl urmau, că acești doi orbi nu cer altceva de la Dumnezeu decât tămăduirea neputinței lor.

Orbii primesc vindecare atât trupește, cât și sufletește. Ordinea vindecării este întotdeauna inversă față de cum ne-o dorim noi. Mai întâi orbii privesc cu ochii sufletului la Soarele Dreptății, iar din această credință în Dumnezeu izvorăște mai apoi și tămăduirea trupească.

După vindecarea orbilor, Mântuitorul tămăduiește un mut, care suferea această neputință din pricina păcatelor sale. Patimile îl îndepărtează pe om de Dumnezeu și îi dă diavolului posibilitatea să îl ispitească, iar suferința pricinuită de boală îl aduce din nou la picioarele Mântuitorului care îl izbăvește de influența celui rău.

Evanghelia de astăzi ne învață puterea credinței, cea care face ca sufletul nostru să se poată izbăvi de neputințe și de boli, cu ajutorul Harului lui Dumnezeu. Credința se materializează prin lucrarea poruncilor Evangheliei, prin urmarea zilnică a Domnului Iisus Hristos.

Din nefericire credința noastră se rezumă astăzi doar la dobândirea bunăstării materiale și a fericirii lumești, vremelnice. Nu puțini dintre cei care sunt creștini, uită să ceară de la Dumnezeu cele de folos pentru sufletele lor. Noi trebuie să învățăm să cerem de la Dumnezeu doar ceea ce este de folos sufletului și doar atunci le vom primi în dar și pe cele necesare trupului.