Evanghelia de astăzi ne vorbește despre vindecarea a două persoane care erau oarbe și a uneia mută. Mântuitorul Iisus Hristos face aceste trei vindecări în orașul Capernaum, după ce duminica trecută Evanghelia ne relata cum Domnul vindeca, în același oraș, un om slăbănog. Evanghelia care s-a citit astăzi are menirea de a ne trezi dorința de a-L căuta pe Dumnezeu și de a-L mărturisi.

Cuvântul Evangheliei ne arată faptul că există două feluri de orbire la oameni: unii sunt orbi trupește și nu pot vedea mediul înconjurător, cum este cazul celor doi orbi; iar alții sunt orbi sufletește, așa cum vedem că se întâmplă cu fariseii, care din pricina răutății și a vicleniei, își întunecă ochii sufletului, făcându-i nefolositori și pe cei trupești.

Orbii strigă după Domnul, socotindu-L Fiu al lui David, și crezând cu tărie că Mântuitorul le poate reda lumina ochilor. Domnul Iisus îi întreabă pe orbi: Credeți că pot să fac Eu aceasta? Domnul le adresează această  întrebare, nu ca și cum nu ar fi știut răspunsul, ci pentru ca să încredințeze mulțimile care Îl urmau, că acești doi orbi nu cer altceva de la Dumnezeu decât tămăduirea neputinței lor.

Orbii primesc vindecarea pe care și-o doreau cu tot sufletul. Ordinea vindecării este întotdeauna inversă față de cum ne-o dorim noi. Mai întâi orbii privesc cu ochii sufletului la Soarele Dreptății, iar din această credință în Dumnezeu izvorăște mai apoi și tămăduirea trupească.

După vindecarea orbilor, Mântuitorul tămăduiește un mut, care suferea această neputință din pricina păcatelor sale. Păcatele sale îl îndepărtează de Dumnezeu și îi dă diavolului posibilitatea să îl ispitească, iar suferința pricinuită de boală, îl aduce din nou la picioarele Mântuitorului care îl izbăvește de influența celui rău.

Evanghelia de astăzi ne învață puterea credinței, cea care face ca sufletul nostru să se poată izbăvi de neputințe și de boli, cu ajutorul Harului lui Dumnezeu. Credința se materializează prin lucrarea poruncilor evangheliei, prin urmarea zilnică a Domnului Iisus Hristos. Din nefericire credința noastră se rezumă astăzi doar la dobândirea bunăstării materiale și a fericirii lumești, vremelnice. Nu puțini dintre cei care sunt creștini, uită să ceară de la Dumnezeu cele de folos pentru sufletele lor.

Uneori din pricina păcatului care s-a încuibat în noi, ochii sufletului nu-L mai pot vedea pe Dumnezeu, iar omul nu mai înțelege cuvântul Său. Pentru a vedea din nou sufletește avem nevoie de pocăință, de spovedanie, de părăsirea păcatului și de lucrarea poruncilor Evangheliei. Doar așa putem ajunge la vederea lui Dumnezeu.