În a doua duminică după Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, bisericile ortodoxe autocefale își prăznuiesc, fiecare în parte, sfinții care s-au născut din neamul lor, sau care s-au nevoit pe meleagurile lor. Și Biserica Ortodoxă Română îi cinstește în această a doua duminică după Rusalii, pe sfinții români care ridică neîncetat rugăciuni pentru neamul nostru.

Aceste duminici de la Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli și până în ziua de astăzi, țin să ne aducă aminte despre rostul omului pe pământ, acela de a se sfinți prin lucrarea și cu ajutorul Duhului Sfânt. În societatea contemporană materialistă, sfințenia pare un lucru de neatins, o poveste frumoasă aparținând unui timp de mult apus. În cel mai optimist dintre cazuri, creștinul zilelor noastre privește sfințenia vieții personale ca pe un lux, ca pe un lucru la care nici măcar nu ar trebui să se gândească și la care cugetă cu teamă și falsă smerenie.

Prin întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, viața omului a intrat într-o nouă dimensiune și a căpătat un nou sens. Astfel sfințirea vieții și dobândirea Duhului Sfânt a ajuns un lucru prioritar pentru fiecare credincios, care îl iubește pe Dumnezeu.

Domnul nostru Iisus Hristos a trăit pe pământ o viață fără de păcat, arătându-ne și nouă creștinilor că este cu putință să alegem în viața noastră doar cele bineplăcute lui Dumnezeu. Cei care îl iubesc pe Dumnezeu și pun în practică poruncile Lui, primesc Harul Duhului Sfânt, iar Acesta este Cel care îi înfrânează de la păcate și îi sfințește, iar omul care cuprinde în sinea lui două realități (trup și suflet), ajunge prin viața curată să le sfințească pe amândouă.

Așadar SFINȚII sunt oameni simpli, la fel ca și noi, dar care și-au dorit să trăiască pe pământ o viață curată, și care atunci când au primit Duhul Sfânt, l-au sporit necontenit. Astfel privind la viața lor, oricine poate vedea cum aceasta oglindește viața Mântuitorului Iisus Hristos.

Dacă citim viețile sfinților care împodobesc zilnic calendarul nostru, ne dăm seama că sfințenia nu este o utopie, ci este chiar viața normală a creștinului. Sfințenia ni se dăruiește în biserică, prin Duhul Sfânt, atunci când participăm cu evlavie la Sfintele Taine, iar nouă nu ne rămâne decât să răspundem afirmativ acestei chemări.

Fiecare om trăiește în sinea sa setea după Dumnezeu. Unii și-o potolesc mergând pe calea duhovnicească, bătătorită de sfinți, alții încearcă să o “înece” oferind sufletului tot felul de desfătări și lucruri materiale. Nu trebuie să deturnăm dorința de cele sfinte spre lucruri lumești și materiale, care aduc mai multă oboseală și neîmplinire sufletului.

Preoții sunt cei care continuă până astăzi misiunea apostolilor, aceea de a-i apropia pe oameni de Iisus Hristos, de a-i curăța și de a-i învăța cum să se sfințească. Pășim pe calea sfințeniei, atunci când începem să ne cunoaștem păcatele, când ne mâhnim că nu suntem la fel ca sfinții lui Dumnezeu, când începem să ne spovedim curat și să ne schimbăm viața în bine și când ne învrednicim să ne împărtășim cu trupul și sângele Domnului.

Duminica Sfinților Români ne reamintește nouă ca popor care sunt rădăcinile noastre și care este istoria noastră ca neam. Poporul român s-a născut creștin, iar tot ceea ce are mai de valoare țara noastră, s-a născut sau a izvorât din sânul Sfintei Biserici. De aceea trebuie să luptăm să lăsăm ca moștenire copiilor noștri nu bunuri materiale trecătoare, ci credința cea dreaptă în Dumnezeu.