În duminica fiului risipitor, la Sfânta Mănăstire Radu Vodă slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul părinților mănăstirii. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a arătat că pilda fiului risipitor ne arată în chip lămurit drama înstrăinării de Dumnezeu, a depersonalizării omului care iese din propria sa natură, din firescul comuniunii fiului cu tatăl său, sau a omului cu Creatorul său.

Fiul risipitor este exponentul omului care nu are rațiune, nu are direcție, nu are țintă, nu vede finalitatea acțiunilor sale, de unde pleacă și încotro se îndreaptă, a omului care vrea să plece de la tatăl său, adică să se depărteze de comuniunea cu Dumnezeu și să alerge spre o viață ușoară, plină de comodități, de plăceri egoiste și de păcat, cheltuind cu lipsă de discernământ averea cu care a fost înzestrat.

După o astfel de înstrăinare depersonalizantă vine și clipa în care se termină averea, lipsurile apar, iar omul se trezește în situația în care dorește să mănânce din roșcovele porcilor ca să își potolească foamea. Cu alte cuvinte nu numai că nu mai avea comoditățile și luxul cu care era obișnuit ci ajunsese să nu mai aibă nici lucrurile elementare pentru supraviețuire.

Foamea îl face pe fiul risipitor să își caute tatăl, dar conștiința acum trezită a tânărului, îl face pe acesta să fie smerit, să își dorească să fie precum unul dintre argații tatălui său, nicidecum să fie repus în drepturile de fiu. Dar tatăl, care de mult își aștepta fiul să se întoarcă, iese în întâmpinarea lui, îl îmbrățișează cu bucurie și îi dă cinstea pe care a avut-o mai înainte, îmbrăcându-l cu „haina cea dintâi” așa cum apare în unele traduceri ale Sfintei Scripturi, referire directă la haina Sfântului Botez.

Tot astfel și Tatăl nostru cel ceresc își așteaptă fii Săi cei risipitori, în care mulți dintre noi ne regăsim, „uitându-Se în zare” cu înfrigurare pentru fiecare dintre cei plecați de lângă El. Întoarcerea noastră se face prin pocăință, la scaunul Sfintei Spovedanii, unde de fiecare dată Dumnezeu ne primește mărturisirea căderii noastre și ne curățește iarăși, exclamând cu bucurie pentru întoarcerea noastră: „Acest fiu al meu mort era șa înviat, pierdut era și s-a aflat.”