O, neam necredincios, până când?

Duminica de astăzi este dedicată credinţei. Evanghelia care s-a citit la Sfânta Liturghie prezintă pasajul biblic în care un om necăjit se apropie de Iisus şi Îl roagă să îi vindece copilul care era demonizat, întrucât apostolii nu reuşiseră să facă acest lucru.

Tâlcuirea pericopei evanghelice a fost rostită de către Părintele Arhimandrit Policarp Chiţulescu. În cuvântul său, a menţionat faptul că tatăl copilului suferind nu a crezut că Iisus Hristos îi poate face vreun bine. De aceea Hristos S-a tulburat zicând: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?(Mt. XVII, 17)

A avea credinţă înseamnă a fi sigur de existenţa celor nevăzute; întrucât încrederea în cele pe care le vedem este o consecinţă a simţului vizual şi deci, nu presupune niciun efort duhovnicesc.

Credinţa în Dumnezeu nu poate sta ascunsă, precum cum se justifică necredincioşii, ci se exprimă prin fapte, adică prin împlinirea voii lui Dumnezeu.

Fiecare creştin duce responsabilitatea existenţei sau lipsei de credinţă a aproapelui său. Astfel, prin modul în care noi ne exprimăm credinţa, îi putem apropia sau depărta de Dumnezeu pe cei care trăiesc lângă noi.