Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău

Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor, cea de-a treia a triodului, ne arată importanța pocăinței și a întoarcerii omului la Dumnezeu. Această lecție a venirii noastre în fire și a întoarcerii înapoi la casa părintească este aprofundată înainte de începutul postului, post care reprezintă o perioadă de trăire sufletească mai intensă ca de obicei.

Pilda aceasta ne pune înainte pe Tatăl milostiv și iertător, nimeni altul decât Dumnezeu, dar și două caractere ale omului, în persoanele celor doi fii, unul ascultător și supus Tatălui, iar altul liber, care alege să își petreacă viața departe de casa părintelui său.

Fiul cel mic vine la Tatăl său și îi cere: dă-mi partea ce mi se cuvine din avere, adică darurile pe care le avea și pe care socotește că ar fi suficient de matur pentru a le cheltui după bunul plac. Nu după mult timp fiul cel mai tânăr, se depărtează de Tatăl său, ducându-se într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. De foarte multe ori ne considerăm suficient de maturi pentru a ne trăi viața după bunul nostru plac, când de fapt nu facem altceva decât să ne despărțim de Dumnezeu printr-o întrebuințare greșită a libertății pe care Acesta ni-o oferă.

Darurile pe care tânărul le-a strâns într-o viață, le cheltuiește destul de rapid, oferindu-și diferite plăceri și desfătări, iar bogăția și libertatea tânărului se preschimbă în robie și sărăcie. Sărăcia acestuia este dublă: el rămâne sărac sufletește, pentru că pierde legătura cu Dumnezeu, preferând păcatul și plăcerea; dar devine sărac și material, toate aceste desfătări aducându-l în pragul ruinării, silindu-l să păzească porcii unuia dintre locuitorii acelei ţări, care l-a trimis la ţarinile sale. În conștiința poporului evreu porcul era socotit un animal necurat, deci păzirea acestora nu putea fi decât o îndeletnicire umilitoare a unei persoane. Iată unde poate duce depărtarea omului de Dumnezeu și întrebuințarea greșită a libertății noastre: la sărăcie sufletească și materială, la lipsirea de libertate, la umilință și la slujirea porcilor.

Tânărul trăindu-și în mod liber alegerea sa, ajunge să fie înrobit de patimile sale. Necazurile în care se aruncă singur, îi trezesc conștiința și îl fac să se gândească la casa părintească, acolo unde nu ducea lipsă de nimic. Fericirea pe care omul încearcă să o construiască fără Dumnezeu se năruiește foarte repede.

Mântuitorul punctează foarte limpede etapele pe care omul păcătos trebuie să le parcurgă pentru a redeveni fiu al lui Dumnezeu. În primul rând omul trebuie să își revină în sine și să conștientizeze sărăcia în care a ajuns alegând păcatul în locul virtuții, apoi trebuie să se întoarcă cu smerenie la Tatăl său, părăsind astfel desfătarea și plăcerea.

Starea de căință este doar începutul întoarcerii la Dumnezeu și trebuie să însoțească permanent viața omului. Fiul risipitor nu are niște simple regrete, ci se întoarce cu tot sufletul la Tatăl său. La fel trebuie să facem și noi, evitând să ne întoarcem la păcate, după ce le-am mărturisit duhovnicului.

Drumul până la casa părintească este efortul pe care trebuie să îl facem pentru a reveni acasă. Pe acest drum omul nu este singur ci încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Tatăl nu îl mustră în niciun fel, ci îi dă haina lui cea dintâi adică îl repune în drepturi, aducându-l la starea lui inițială aceea de dinainte de plecare, de fiu al Lui Dumnezeu. Inelul, prin circularitatea sa, simbolizează iertarea nelimitată a Lui Dumnezeu, iar încălțămintea primită în picioare este puterea Harului de a călca peste toate patimile. Viţelul cel îngrăşat şi junghiat este Sfânta Împărtășanie care ospătează și bucură sufletul celui întors de la păcate.

Fiul cel mare și ascultător devine gelos pe atitudinea iubitoare a Tatălui pe care o arată fiului risipitor. Ni se întâmplă și nouă, celor care ne aflăm în biserică, să devenim mai neîngăduitori, sau să judecăm pe cei care greșesc sau păcătuiesc. Mântuitorul nu este de acord cu metoda de judecare a păcătoșilor, ci dorește ca fiii cei mari să îi ajute și să îi sprijine pe cei mai mici.

Evanghelia de astăzi ne arată importanța iertării în viața creștinului. Lipsa acestei iertări se materializează în viața tulburată, în neliniște și lipsa somnului pe care le avem. Doar cerând iertarea Lui Dumnezeu și primind dezlegarea duhovnicului vom fi părtași ai Harului Duhului Sfânt.