A patra duminică, după Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos din morţi, poartă numele de Duminica Slăbănogului. Dacă în duminicile anterioare ne-am încredinţat de învierea Mântuitorului şi am văzut că aceasta este un fapt istoric de netăgăduit, prin pilda slăbănogului de azi, vom vedea că Domnul nu a avut drept scop numai învierea trupească a omului, ci şi pe cea sufletească.

Omul păcătos, care nu îşi trăieşte viaţa conform poruncilor dumnezeieşti, deşi viu, este un om mort sufleteşte. Dacă omul nu se îngrijeşte de schimbarea în bine a sufletului său, dacă nu caută să se izbăvească de păcatele pe care le face, nu se va putea bucura de darul învierii, dăruit de Domnul Iisus Hristos tuturor celor ce îşi doresc mântuire. Textul Sfintei Scripturi care a fost rânduit a se citi astăzi, nu doreşte altceva decât să ne trezească conştiinţa şi să ne arate că trebuie să ne îngrijim de învierea sufletului.

Bolnavul din evanghelie suferea de aproape 40 de ani de o boală gravă, care-l ţinea imobilizat. Şi deşi în cetatea Ierusalimului lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, de unde putea, prin pronie divină, să îşi afle sănătatea trupului, bolnavul se află în neputinţa de a se tămădui, din simplul motiv că nu avea pe nimeni care să îl ajute să intre în scăldătoare, atunci când îngerul tulbura apa.

Deşi locul acela era plin de oameni bolnavi, Mântuitorul Iisus Hristos se duce direct la acest bolnav şi îl întreabă: Voieşti să te faci sănătos? Domnul ştia neputinţa slăbănogului, vedea credinţa şi nădejdea lui de aproape 40 de ani, și nu i-a trecut cu vederea nici răbdarea, dar nici suferinţa acestuia de a fi martor la atâtea şi atâtea tămăduiri minunate, fără ca el să poată participa la vreo una dintre ele, din pricina faptului că nu avea pe nimeni care să îl ajute.

Poate cel mai greu în boala aceasta a paraliticului este faptul că deşi un astfel de om, care are nevoie permanent de grija unei persoane dragi, deoarece nu se poate ajuta singur, se găseşte timp de patru decenii într-o cumplită singurătate.

Mântuitorul Iisus Hristos îi spune slăbănogului după ce îl tămăduieşte: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău, făcându-ne pe noi conştienţi că între trup şi suflet există o strânsă legătură şi că boala este urmarea unei vieţi păcătoase. Domnul îi iartă mai întâi păcatele celui bolnav, fiindcă această inactivitate a sufletului dusese la paralizia trupului.

Societatea zilelor noastre pune ştiinţa medicală mai presus de pocăinţa sufletească, şi deşi medicina a evoluat mult, aceasta se vede şi astăzi, ca şi în trecut, neputincioasă în a rezolva toate problemele de sănătate ale omului. Bolnavii preferă să îşi încredinţeze nădejdea vindecării trupurilor lor în primul rând doctorilor şi numai în ultimă instanţă lui Dumnezeu. Dar după cum vedem din evanghelia care s-a citit astăzi, fără iertarea păcatelor şi tămăduirea sufletească, nu poate exista o vindecare trupească.

Noi toţi care suntem sănătoşi avem responsabilitatea de a-i ajuta pe cei bolnavi atât trupeşte, dar mai ales sufleteşte, făcându-i să se apropie de Dumnezeu, singurul care poate da tămăduire, fie prin intermediul medicilor, fie direct, prin minune dumnezeiască.

Nu trebuie să neglijăm nici rugăciunile pentru bolnavi, atât cele personale, cât şi cele din biserică-în special Taina Sfântului Maslu, precum şi mijlocirea către sfinţii doctori fără de arginţi, care multă greutate au în mijlocirea dobândirii sănătăţii noastre atât trupeşti cât şi sufleteşti.