Intrarea Domnului În Ierusalim

Iubiţi credincioşi, cu darul lui Dumnezeu, ne găsim în această zi, ziua Prealuminatului praznic al Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim. Peste o săptămână este Marea Sărbătoare a Învierii, este Sărbătoarea Sfintelor Paşti, când Mântuitorul prin jertfa Sa, prin suferinţele Sale, va birui păcatul, şi prin păcat, moartea.

Iubiţi credincioşi, cu şase zile înainte de Paştele iudaic, Mântuitorul Iisus Hristos a ales să intre în Ierusalim. Trebuie menţionat de la început că toate cuvintele, toate lucrările pe care Hristos le-a săvârşit în activitatea Sa învăţătorească înaintea ucenicilor şi înaintea oamenilor au avut ca scop, pe de-o parte, vestirea, cunoaşterea de către toţi a voii lui Dumnezeu, a ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la om, cum îl vede pe om, iar pe de altă parte, să se împlinească toate cele scrise despre El de cătreProoroci, în paginile Vechiului Testament.

Pentru că, vedeţi, Mântuitorul Iisus Hristos S-a născut în mijlocul poporului iudeu. Și toți proorocii , fără excepţie, au vorbit despre Cel ce avea să vină la plinirea vremii, Mesia, Iisus, Mântuitorul lumii. Toţi au prezentat câte un aspect din viaţa Mântuitorului Lumii. Şi am auzit şi acum, în Evanghelie, că ucenicii nu au înţeles semnificaţia şi gestulMântuitorului când a hotărât să intre în Ierusalim şezând pe mânzul asinei. Toţi credeau că Mesia, cel care se va naşte din neamul regelui David, va fi un mare rege, va fi un mare împărat, care îi va izgoni pe asupritori, adică pe romani, şi va restabili gloria şi frumuseţea lui Israel. Vedem că în aceşti trei ani şi jumătate cât Mântuitorul a predicat şi i-a învăţat pe ei cuvântului lui Dumnezeu, niciodată, dar niciodată, Mântuitorul nu S-a referit la această putere pământească.

Vedem peste câteva zile, înaintea lui Pilat, cum Mântuitorul mărturiseşte şi spune: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”. Împărăţia lui Dumnezeu este Împărăţia Mântuitorului Iisus Hristos. El nu a venit pe pământ ca sa fie un împărat pământesc. Ci El a venit pe pământ ca om şi Dumnezeu, ca pe noi oamenii, pe noi toţi, să ne ridice în Împărăţia Sa, în Împărăţia Cerurilor, acolo unde nu este moarte, acolo unde nu este suferinţă, acolo unde este Pacea şi Iubirea lui Dumnezeu.Deci, iudeii, ierusalimitenii, chiar şi Apostolii, aveau în inima lor sentimente contradictorii, nu înţelegeau prea bine gestul Mâtuitorului Iisus Hristos.

Sărbătoarea de astăzi, a Intrării Mântuitorului în Ierusalim, ar trebui să fie o Sărbătoare cumva tristă,pentru că Mântuitorul vine de bunăvoie spre pătimirea Sa. Chiar El mărturiseşte în Evanghelie şi le spune Apostolilor că niciun prooroc trimis de Dumnezeu nu a fost omorât, nu a fost chinuit, în afara Ierusalimului. Deci, El vine la Ierusalim pentru a pătimi. El vine de bunăvoie. Iar gestul pe care Îl face, de a Se aşeza pe mânzul unei asine, este simbolic, pentru că, cu 400 ani înainte de acest eveniment, proorocul Zaharia, unul dintre profeţii Vechiului Testament, în capitolul 9, versetul 9 mărturiseşte acest eveniment:„Bucură-te şi saltă fiica Sionului, cetatea Ierusalimului, iată Împăratul tău vine la tine blând şi smerit, şezând pe mânzul asinei.” Spuneam la început că toate le-a făcut Mântuitorul Iisus Hristos, ca să împlinească Scriptura, ca să împlinească Cuvântul Lui Dumnezeu. De unde învăţăm cât de important este să credem şi să împlinim totdeauna Cuvântul şi voia lui Dumnezeu, nu voia noastră, ci voia lui Dumnezeu. Lucrul acesta îl vom descoperi iarăşi peste câteva zile, când Mântuitorul se ruga în Grădina Ghetsimani, înainte de pătimirea Sa, şi Îi cerea lui Dumnezeu să treacă paharul acesta, al suferinţei, „dar nu precum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu”.

Iubiţi credincioşi, Sărbătoarea aceasta este o Sărbătoare a bucuriei, chiar dacă, spuneam mai devreme, ar trebui să fim oarecum întristaţi că astăzi Domnul vine în Ierusalim ca să pătimească. Este o Sărbătoare a bucuriei pentru că noi ar trebui sănu vedem lucrurile cu ochii pământeşti, ci cu ochii sufleteşti, duhovniceşti. De ce s-a adunat poporul în număr aşa de mare? De ce atât de mare bucurie? Să nu uităm că Mântuitorul Iisus Hristos când a intrat în Ierusalim, era cu puţin timp înainte de Paşti, mai precis cu şase zile. Şi la iudei era această tradiţie, ca la sărbătoarea Paştilor, din toată lumea săvină iudeii şi să aducă jertfă lui Dumnezeu la Ierusalim. Şi în acele zile era mulţime multă de iudei din toate părţile lumii în Ierusalim. Şi Mântuitorul, spuneam, înainte de a intra în Ierusalim, l-a înviat pe Lazăr. Minunea aceasta, a învierii lui Lazăr, i-a cutremurat pe toţi. Pentru că, spre deosebire de celelalte două minuni, două învieri pe care Hristos le-a făcut, cu tânărul din Nain şi cu fiica lui Iair, de data aceasta minunea i-a uimit pe toţi. De ce? Mântuitorul l-a înviat pe Lazăr după patru zile de şedere în mormânt. Apostolii au mărturisit, cei de faţă de asemenea, că atunci când au deschis mormântul lui Lazăr, în prezenţa lui Hristos şi a întregului popor, acesta deja era în plin proces de descompunere. Şi mărturiseşte Ioan că mirosea greu chiar. Şi, cu toate acestea, atunci când Hristos l-a chemat pe nume, zicându-i „Lazăre, vino afară!”,acesta în cateva momente a ieşit afară, şi de aceea i-a cuprins uimire pe toţi, pentru că au văzut în Hristos ceva ce nu s-a mai văzut până atunci. Sigur, poate şi în cazul tânărului din Nain sau fiicei lui Iair i-a uimit pe mulţi, dar minunile s-au petrecut imediat la câteva minute sau un ceas de la moartea lor. Dar Mântuitorul a făcut această minune înainte de patima Sa ca să îi încredinţeze pe toţi că El este Fiul lui Dumnezeu, El este Mântuitorul lumii. Şi, de asemenea, prin minunea aceasta, El a profeţit propria Sa înviere din morţi şi în acelaşi timp, învierea noastră, a tuturor. De aceea, troparul Sărbătorii mărturiseşte „Învierea cea de obşte mai înainte de patimă arătând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat”.

Şi de aceea L-au primit pe Domnul cu atâta bucurie în cetatea Ierusalimului. Pentru că ştiau că El este un ales al lui Dumnezeu. Nu înţelegeau chiar că ar fi Mesia. Dar cuprinşi de bucurie, cuprinşi de această emoţie a învierii lui Lazăr, ei L-au primit în Ierusalim ca pe un adevărat rege. Dar văzând că Domnul nu a venit pentru scopul crezut de eiîn lume, L-au osândit la moarte, L-au răstignit, I-au rânduit cea mai de ocară moarte. Acelaşi lucru, din păcate, se întâmplă şi cu noi. Credem în Dumnezeu, Îl slujim, ne bucurăm. Dar atunci când gândurile noastre nu coincid cu gândul Evangheliei, cu voia lui Dumnezeu, de multe ori ne depărtăm de Dumnezeu şi Îl izgonim din mijlocul nostru.

Iubiţi credincioşi, Sărbătoarea de astăzi, Sărbătoarea Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, este o Sărbătoare a vieţii, este o Sărbătoare a Bucuriei, pentru că ea este pecetea, ea este icoana Învierii, ea este trâmbiţa biruinţei Luminii asupra întunericului. De aceea noi, cei care suntem credincioşi, ne pregătim duhovniceşte de Marele Praznic al Învierii, să căutăm, să Îi aducem Mântuitorului Iisus Hristos rugăciuni, fapte bune, credinţă curată, pentru a ne bucura împreună cu aleşii Săi de Învierea gătită tuturor celor ce-L iubesc şi L-au slujit pe El.

Evanghelia de astăzi, iubiţi credincioşi, ne-a arătat că Mântuitorul S-a aşezat pe un mânz și că înainte de a se aşeza, Apostolii şi-au pus hainele, ca să stea Domnul. Sfinţii Părinţi, mai cu seamă Sfântul Chiril, Patriarhul Alexandriei, a arătat de ce Domnul S-a aşezat pe mânzul asinei. Era un mânz, adică pe el nu mai şezuse nimeni, era fraged şi acest animal întruchipa neamurile, neamurile din afara lui Israel, cărora nu li se vestise cuvântul Evangheliei, iar faptul că Mântuitorul Se aşază pe el, şi înainte de a Se aşeza, ucenicii au pus hainele, arată că neamurile Îl vor primi pe El ca rege, Îl vor primi pe El ca pe Mesia, prin mărturia Apostolilor, prin propovăduirea lor. Si noi, iubiţi credincioşi, suntem rodul propovăduirii Sfinţilor Apostoli. Şi noi suntem poporul lui Dumnezeu. De aceea, trebuie totdeauna să fim atenţi la viaţa noastră, la faptele noastre, la cuvintele noastre. Fiecare praznic, fiecare sărbătoare, are rolul de a ne apropia de Dumnezeu, de a ne conştientiza mai mult la credinţa noastră, de a ne face pe noi să lucrăm mai bine la mântuirea noastră, de a ne face pe noi să ne pregătim mai bine pentru Împărăţia Cerurilor, să nu petrecem viaţa fără folos. Folosul nostru este Împărăţia Cerurilor. Lumea în care trăim este trecătoare, aşa ne spune Evanghelia. Şi noi suntem trecători. Să nu treacă timpul pe lânga noi în zadar. Să fim cu ochii inimii, cu ochii credinţei deschişi, pentru a înţelege cuvintele Domnului şi faptele Lui.

Sărbătoarea Intrării Mântuitorului Hristos în Ierusalim este un prilej pentru noi toţi să ne deschidem sufletele şi inimile ca înăuntru să intre Hristos, blând şi smerit. Să Îl poftim în cetatea sufletului nostru, să Îl poftim în inima noastră, pentru că El vine de fiecare dată blând şi smerit, pentru a da Viaţă Veşnică, a da putere şi ajutor, celor ce Îl primesc şi Îl iubesc pe El.

Dragostea și bunăvoinţa sunt darurile pe care noi trebuie săle aducem lui Hristos. El vine în Ierusalim din dragoste, să Se jertfească pentru noi toţi, ca prin jertfa Lui noi sădobândim împăcarea cu Dumnezeu şi Viaţa cea Veşnică.

Iubiţi credincioşi, de asemenea, am mai văzut astăzi în Evanghelie că după ce Domnul l-a înviat pe Lazăr din morţi, Acesta a cinat în casa lui. Lazăr mai avea două surori, pe Marta şi Maria. Iar Maria, sora lui Lazăr, în semn de recunoştinţă şi de mulţumire pentru că l-a înviat pe fratele ei, pe Lazăr, auns picioarele Mântuitorului cu mir de nard, mir de mare preţ, ne spune Evanghelia, pe care iudeii îl foloseau atunci când pregăteau trupul unui om după ce acesta mureasau pentru cei care aveau demnităţi regale, demnităţi înalte. Această femeie face un gest deosebit şi profeticpentru Hristos. Îi unge piciorele în semn de smerenie şi de dragoste din partea ei şi, în acelaşi timp, profeţeşte că Hristos va muri. Dar El este Împăratul lumii, care va birui moartea.

Şi în acest episod îl intâlnim şi pe Iuda Iscarioteanul, care s-a întristat văzând acest gest, gândind că dacă mirul acesta nu ar fi fost irosit, s-ar fi vândut și s-ar fi luat nişte banuţi buni. Şi, spune el, banii aceştia s-ar fi dat săracilor. Şi ne spune Evanghelistul Ioan: dar el nu spune lucrul acesta pentru că îi păsa de săraci, îl interesau banii, pentru că era fur. Vedem aşadar şi în lumea noastră în care trăim că de multe ori noi ne prevalăm de anumite dorinţe, de anumite gânduri bune pentru a nu Îi aduce luiDumnezeu ceea ce este de datoria noastra, ceea ce ar trebui să facem.

Iubiţi credincioşi, să căutam şi noi, după putere, să Îi aducem lui Hristos Mirul credinţei noastre, Mirul faptelor celor bune, mulţumindu-I pentru toate darurile pe care Le-a revărsat peste noi, mai ales că ne găsim la finalul celor patruzeci de zile de Post şi ne pregătim din această seară să intrăm în Sfânta Săptămână a Mântuitoarelor Patimi ale Domnului Iisus Hristos. Să-I mulţumim că ne-a dat acest timp al Postului în care ne-am rugat, I-am adus Slavă, am cerut iertare pentru păcatele noastre şi ne-am curăţit. De asemenea, să Îi cerem lui Dumnezeu ca în această săptămână ce ne stă înainte, să ne dea putere în a-L urma şi a-I asculta cuvintele. Pentru că, prin Duhul Sfânt, noi nu comemoram Patimile lui Hristos, ci noi suntem prezenţi în chip real. Şi noi trebuie să conştientizăm lucrul acesta pentru a ne întări în credinţă şi pentru a ne face cu adevărat lucrători ai Evangheliei.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă dea totdeauna putere, Har şi credinţă sinceră în a-L primi pe Hristos şi a-L mărturisi, precum odinioară pruncii iudeilor care strigau în această zi: „Osana, Fiul lui David! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” Amin.