Iisus Hristos izvorul vieții

În duminica a douăzecea după Rusalii, numită și a învierii fiului văduvei din Nain, Sfânta Mânăstire Radu Vodă a primit vizita și binecuvântarea Preasfințitului Episcop Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul. Preasfinția Sa a ridicat în treapta de ieromonah pe Preacuviosul Părinte Arsenie, pe seama Mânăstirii Radu Vodă din București.

După citirea evangheliei de la Sfântul Apostol Luca, Preasfințitul Varlaam a vorbit credincioșilor despre minunea cutremurătoare săvârșită de către Domnul nostru Iisus Hristos, dar și despre imensa dragoste și milă pe care Mntuitorul o arată neamului omenesc. Ținând cont de faptul că evanghelistul Luca era și un doctor priceput, relatarea acestui eveniment este mai presus de orice îndoială.

Mântuitorul se îndrepta către o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime.  Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă”. Mântuitorului i se face milă de femia văduvă și „apropiindu-Se, S-a atins de sicriu... Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te.”

Această evanghelie ne evidențiază mai multe învățături de credință. În primul rând acestă minune a învierii fiului văduvei din Nain ni-l descoperă pe Mântuitorul a fii Dumnezeu adevărat.

În al doilea rând vedem că Domnul Iisus Hristos este izvorul vieții și Cel care are stăpânire asupra celor vii și a celor adormiți. În Vechiul Testament ne sunt relatate trei învieri din morți, pe care prorocul Ilie și ucenicul său Elisei le-au făcut, umbriți de puterea lui Dumnezeu. Mântuitorul învie pe fiul acestei văduve cu puterea Sa dumnezeiască. În Noul Testament Domnul Iisus Hristos face și alte învieri, cum ar fi: învierea fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain, a prietenului Lazăr, culminând cu învierea Sa din morți, prin care am primit cu toții viață veșnică.

În al treilea rând vedem că minunile săvârșite de Domnul izvorăsc dintr-un sentiment profund de milă. Așa se întâmplă și în cazul acestei femei văduve, care rămăsese fără singurul ei sprijin: fiul său.

Și noi creștinii din ziua de azi trebuie să fim solidari unii cu alții. Trebuie să învățăm să cultivăm în sufletele noastre dragoste și mila față de aproapele nostru care trece prin momente dureroase, și să îl ajutăm după putere. Numai așa putem să împlinim porunca Domnului ” Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.”