Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa

Evanghelia acestei duminici ne relatează una dintre cele mai cunoscute pilde rostite de Mântuitorul: cea a semănătorului. Domnul Iisus rostește această pildă atunci când se afla cu apostolii pe meleagurile de lângă lacul Ghenizaretului, loc înconjurat de o câmpie vastă, cu locuitori harnici, care se ocupau cu lucrul pământului, oameni simpli și neștiutori de carte. Această pildă li se adresează lor, fiind inspirată din realitățile zilnice, astfel încât să poată fi ușor de înțeles de către cei prezenți.

Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Semănătorul este Domnul Iisus Hristos, Cel care a ieșit în lume pentru a propovădui Cuvântul Lui Dumnezeu. Pe vremea Mântuitorului oamenii locuiau numai în cetăți, unde se puteau apăra cu ușurință atât de invadatori cât și de animalele sălbatice, iar treburile agricole le făceau ieșind din cetate și mergând la câmpurile dimprejurul acesteia. Așa și Fiul Lui Dumnezeu iese de la Tatăl Său și vine să aducă omului învățătura mântuitoare, adică sămânța care rodește în om: Ieşit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea şi Mă duc la Tatăl.

Parabola ne spune că există un singur semănător și un singur fel de sămânță, ceea ce diferă este doar solul pe care aceasta cade. Toți oamenii ascultă cuvântul Lui Dumnezeu, dar nu în toți prinde și rodește sămânța. Astfel tot omul este lăsat de Dumnezeu pământ bun, dar poate deveni neroditor prin diferite circumstanțe și prin modul cum fiecare se raportează la cuvântul lui Dumnezeu.

Evanghelia ne spune că sunt patru feluri de sol, fiecare reprezentând o tipologie a relației dintre om și Dumnezeu. Astfel prima sămânță a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Aceștia sunt oamenii nepăsători care nu se îngrijesc de cuvântul Lui Dumnezeu, ci îl batjocoresc călcându-l în picioare și lăsând pe diavol să li-l fure. Ei trăiesc zilnic la marginea păcatului, înconjurându-se de anturaje dubioase, care le strică viețuirea lor cea bună. Ceea ce face ca acest petec de pământ să fie neroditor, este imediata lui vecinătate cu drumul, care este îndelung bătătorit de către toți cei care merg pe el, întocmai cum mediul rău-famat în care trăim ne ține departe de cunoașterea Lui Dumnezeu.

Altă sămânță a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Aceștia sunt oamenii superficiali care sunt plini de intenții bune, dar pe care nu le duc niciodată la îndeplinire. Ei sunt de asemenea formaliști și egoiști, trăind credința doar exterior, fără a avea rădăcinile ancorate puternic în sol. Din acest motiv, la apariția primei ispite, aceștia renunță imediat la cuvântul evangheliei.

O altă sămânță a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Aceasta este tipologia omului pătimaș care deși crede în Dumnezeu, totuși la un moment dat se trezește înăbușit de propriile patimi de care nu s-a despătimit. Pe un asemenea om îngrijorările nesănătoase, tentația bogăției și patimile îl împiedică de a avea o viață evlavioasă.

Ultima sămânță cade pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Aceștia sunt oamenii cu adevărat credincioși care își folosesc sufletul pentru a cultiva virtuțile.

Pilda de astăzi ne face să medităm la ce fel de pământ se găsește în sufletul fiecăruia dintre noi. Dacă suntem pământul cel bun, să ne îngrijim să fim și mai roditori, iar dacă suntem pământul cel neroditor, să ne sârguim spre a ne curăța sufletul ca acesta să poată da rod.