Iată, ne suim la Ierusalim

Frați creștini, Duminica a 5-a a Postului celui Mare, ne așează împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos, în drumul spre Ierusalim.

Ierusalimul este și oraș al Învierii, dar este și oraș al pătimirii, al suferințelor Mântuitorului, al răstignirii Lui pentru lume și, de aceea, niciodată Biserica Ortodoxă și învățătura noastră patristică, nu au despărțit Crucea de Înviere și Învierea de Cruce.

Erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor; spune Sfântul Evanghelist Marcu. Niciodată Mântuitorul nu mergea înaintea ucenicilor și această ipostază rară ne arată acceptarea de bună voie de către Iisus Hristos să pătimească pentru oameni. Pe de altă parte, vedem că Mântuitorul nu mergea oricum, agale, sau cu șovăială. De aceea zice Evanghelistul: Ei erau uimiți și cei ce mergeau după El se temeau, pentru această fermitate a lui Hristos de a merge spre pătimiri, spre Cruce.

Despre grozăviile care aveau să se petreacă la Ierusalim, Mântuitorul Iisus Hristos, le mai vorbise ucenicilor și cu alte ocazii. Atunci când Petru i-a spus lui Hristos: Tu ești Fiul lui Dumnezeu. Tu ești Hristosul, El le spune că Fiul Omului va fi luat de oamenii păcătoși, ca să fie omorât, dar a 3-a zi va învia.

A doua oară, Mântuitorul le povestește, îi previne, îi pregătește pe ucenici, că Fiul Omului trebuie să fie defăimat, să fie omorât, iar a 3-a zi să învieze. Și Petru știm că-L dojenește pe Hristos și-i spune: Să nu-ți fie ție Doamne, una ca aceasta.Dar Hristos, care știe mai bine menirea venirii Sale în lume și că omul nu se putea vindeca de moarte și de iad, decât prin Cruce, prin biruința pe care avea să o aducă prin pogorârea la Iad, îi spune: Înapoia Mea, Satano! Căci sminteală-Mi ești.

Hristos vroia ca ei să nu fie luați prin surprindere și să nu cadă în deznădejde, când aveau sa-L vadă pe Învățătorul lor răstignit, defăimat, umilit, scuipat. 

În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul le explică acest lucru foarte direct. Și precizează, deasemenea, că Îl vor da pe mâinile cărturarilor și fariseilor și că Îl vor omorî, dar că a treia zi va învia.

Întotdeauna Hristos a adaugat că, orice s-ar întâmpla, El va învia.

 

Deci iată, acest drum pe care Hristos merge, este un drum asumat, de bună voieși Mântuitorul povestește întotdeauna că, numai prin pătimiri, prin Cruce, poate ajunge cineva la înviere. Numai prin umilință cineva se poate înălța. Și nu putem să sărim aceste etape din viața noastră.

Însă ucenicii se poartă foarte omenește, așa cum și noi ne purtăm de multe ori față de învățătura lui Hristos. Și astfel, apare un episod cu totul nepotrivit: doi dintre ucenicii cei mai apropiați ai Mântuitorului, Iacov și Ioan, îi cer un lucru straniu lui Hristos: să șadă unul de-a dreapta și unul de-a stânga Lui. Astfel, ucenicii nu au înțeles că împărăția lui Hristos nu este o împărăție pământească, materială. Ei cer un lucru pământesc, cum și noi de multe ori venim la Hristos, venim în Biserică, înălțăm rugăciuni și cerem lui Dumnezeu succes pământesc, bunăstare pământească, materială, ceea ce este evident greșit.

Hristos nu a pătimit prin Cruce să se coboare în Iad și să se ridice din mormânt, ca să ne aducă bunăstare materială, pământească, care este trecătoare, care are moarte, ci Hristos a pătimit și a înviat ca să ne aducă nemurirea.

Iar Mântuitorul le spune cu dojană, cu răbdare, cu înțelegere, dar și ca să le indice că nu știți ce cereți. Și acum Hristos le spune: Puteți voi să beți paharul pe care Îl beau Eu și botezul cu care mă botez Eu?, referindu-se la pătimiri, la botezul sângelui. Iar ei au spus: Putem. Și într-adevăr, Hristos, ca un Dumnezeu ce este, le spune: Da, veți bea paharul pe care-l beau Eu, adică suferințele, moartea, prin sânge, prin pătimire, profețindu-le în acest fel, modul în care își vor sfârși viața.

Sfântul Ioan Evanghelistul a fost izolat, exilat în insula Patmos, cu multe suferințe și umilințe, iar Sfântul Iacov a fost martirizat, a fost omorât pentru credința și Evanghelia lui Hristos.

Mai departe Mântuitorul Iisus Hristos spune că a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea, nu este al meu a da, zice El, cu smerenie, ci al celor pentru care s-a pregătit. Aici vrea să spună că nu ajunge nimeni de-a dreapta și de-a stânga lui Dumnezeu fără a fi în stare să stea acolo. 

Deci ucenicii Îi cer lui Hristos un lucru mare, poate fără să-și dea seama, voiau ceva pământesc, dar era de fapt ceva veșnic. Pentru că există această ședere de-a dreapta și de-a stânga, dar acolo nu ajungem doar pentru că am auzit de Hristos, pentru că l-am văzut făcând minuni, cum erau ucenicii, ci acolo ajungem atunci când ne pregătim, când luptăm, când ne curățim și când devenim în stare de a sta de-a dreapta și de-a stânga lui Hristos.

Mai departe, Evanghelia spune că Mântuitorul îi îndeamnă pe ucenici să nu fie precum oamenii obișnuiți, care n-au Dumnezeu. Cei care se socotesc stăpânitori ai neamurilor domnesc peste ele. Dar arată că, de fapt, această stăpânire omenească se bazează pe dominație, pe teamă, pe lipsă de iubire, de fapt și pe dorință de slavă. Însă Hristos spune:între voi nu trebuie să fie așa. Adică totdeauna acela care este mai mare, care are întâietate, este cel care trebuie să fie slujitor. Slujirea cu smerenie și cu dragoste pentru ridicarea celuilalt. Pentru că Hristos spune despre sine exact cum a și fost, că și Fiul Omului n-a venit ca să i se slujească, n-a venit Hristos cu strălucire, să cadă lumea în fața Lui, ca să-L slujească, ci a venit ca să slujească. Deci Fiul lui Dumnezeu n-a venit să aștepte de la oameni slujire, ci ca să-i slujească El pe oameni, cel mai desăvârșit cu putință, pentru că le-a adus nemurirea, prin Crucea, prin suferințele, prin moartea și învierea Sa.

Iată, Mântuitorul spune însă, încă un lucru: că și Fiul Omului a venit, nu ca să i se slujească, ci ca să slujească și de aceea își dă sufletul răscumpărare pentru mulți. N-a spus pentru toți. Pentru că știa, că răscumpărarea pe care El o va aduce, deși se adresa întregii umanități, din toate timpurile și din toate locurile, știa că nu toți vor crede în El și că nu toți Îl vor urma.

Duminica de astăzi este numită și a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Și vedem exemplul acestei femei care s-a pogorât încă din fragedă pruncie în cel mai de jos iad, prin viața de păcate și de desfrânări pe care a dus-o, cum ea însăși a mărturisit Sfântului Cuvios Zosima, că de la vârsta de 12-13 ani a fost atât de stăpânită, robită de pofta trupului, încât a pus în practică acest păcat, vreme îndelungată. Dar ridicarea acestei femei, demonstrează că venirea lui Hristos în lume are tocmai acest rol: de a-l întoarce pe om din iad, la Dumnezeu, de a-l vindeca pe om și a-l elibera din robia patimilor cumplite, de a-l face din nou fiu al lui Dumnezeu.

Și viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca arată că este posibilă această dezlegare a omului de patimi lucru prin credința în Hristos.

Fără credința în Hristos, singurul Dumnezeu adevărat, singurul care a vindecat firea umană în persoana Lui, nimeni, niciun om nu se poate mântui și nu se poate ridica din iadul păcatelor care îl stăpânesc. Această femeie, atât de păcătoasă, atât de desfrânată era, încât și atunci când era în drum spre Ierusalim a desfrânat. Ea povestește, că a plecat cu corabia pe mare pentru o perioadă îndelungată, și o dată ajunsă la Ierusalim, o putere nevăzută a oprit-o să intre în Biserică.

Ne dăm seama ce cutremurătoare era căderea, sau adâncimea întunericului în care ajunsese această femeie. 

Dar această femeie nu a rămas în întunericul ei, ci vedem cumcutremurarea pe care Dumnezeu a permis-o în viața ei, a trezit-o și a făcut-o să meargă în pustie, unde 47 de ani a locuit în pustia Iordanului, îndurând cele mai cumplite răstigniri, adică înfrânări ale poftelor. Pentru că fiecare înfrânare de la o poftă e o răstignire a noastră, a sinelui nostru.

Și această femeie care era în iadul desfrânării, a ajuns să se înalțe de la pământ în rugăciune, a ajuns să profețească, așa cum i-a spus dreptului Zosima exact când ea va muri.

Aceasta femeie demonstrează valabilitatea Evangheliei lui Hristos și realitatea și necesitatea ei în viața omului.

Nu se poate nimeni vindeca și ridica fără credința în Iisus Hristos. Dacă nu ai nădejdea că după groapă este ușa veșniciei, nu ai niciun motiv să te înfrânezi. Nu ai niciun motiv să lupți. Nu ai niciun motiv să faci bine. Nu ai nicio putere să te poți opri de la a-ți realiza egoismul sinelui. Dar credința, în Iisus Hristos, cu adevărat este și învățătură și cale și putere de a ne împlini acest sine.

Drumul Crucii care se va deschide cu duminica viitoare, a Floriilor, să ne facă să-L urmăm pe Hristos nu în mod sentimental, nu în sensul unor trăiri ieftine, ci să-L urmăm pe Hristos în drumul Crucii, răstignindu-ne patimile și poftele de dragul Lui.

Astfel, cu siguranță, ziua Învierii va reprezenta pentru fiecare dintre noi, învierea din moartea păcatelor noastre, adică ajungerea la Viața care este Hristos și la veșnicia împreună cu El. Amin!