În Duminica a XXXII-a după Rusalii, Sfânta Evanghelie de la Luca ne reaminteşte pilda de pocăinţă a vameşului Zaheu. La Sfânta Mânăstire Radu Vodă, Preacuviosul Părinte Stareţ Nectarie a tâlcuit pericopa evanghelică şi a vorbit despre diferenţa dintre bogăţia materială şi cea duhovnicească.

După ce am văzut, săptămâna trecută, cum Iisus îl vindecă pe orbul de la poarta Ierihonului, astăzi vedem cum prin prezenţa Lui în cetate, deschide spre pocăinţă, ochii sufleteşti ai lui Zaheu, care era “mai marele vameşilor”. 

Vameşii se ocupau cu colectarea taxelor și erau socotiţi de către iudei oameni păcătoşi, necinstiţi cu semenii, egoişti şi avari, dornici de a se îmbogăţii din puţina avere a celor nevoiaşi, trăind din lacrimile săracilor. Dar poate cel mai mult erau dispreţuiţi de popor pentru că, deşi erau iudei ca și ei, vameşii strângeau taxele pentru putere romană, care stăpânea la acea vreme Ierusalimul.

Un asemenea om, care era mai mare peste toţi vameşii, auzind că trece Iisus, a dorit din tot sufletul său să Îl vadă. Dar un asemenea om, fiind mai-mare în păcate, era şi mic de statura cea duhovnicească, astfel că nu Îl putea vedea pe Domnul. El se urcă însă într-un dud, adică se ridică peste toată pofta şi îndulcirea cea păcătoasă, scăpând astfel de mulţimea  patimilor care-l înconjoară. Şi cum Domnul Hristos nu vede doar aparenţele, ci observă schimbarea şi frământarea din sufletul plin de osârdie al omului, îi vine în întâmpinare cerându-i vameşului „Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân.”

În timp ce toţi din jur cârteau şi-l descurajau zicând că „a intrat să găzduiască la un om păcătos”, Zaheu face ascultare de Domnul, cu bucurie. Prin intrarea Mântuitorului în casa sa, Zaheu se schimbă total. El nu-şi împarte cu zgârcenie averea, ci „jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor”, iar cealaltă jumătate o păstrează pentru a întoarce împătrit celor pe care i-a nedreptăţit. Legea veche cerea ca atunci când ai păgubit pe cineva să îi întorci lucrul pe care i l-ai luat şi să îi dai şi cu adăugire de patru ori valoare acelui lucru.

Dintr-un om egoist şi hrăpăreţ, vameşul devine iubitor de oameni, lăsându-se pe sine la o parte şi împărţindu-şi averea celor nevoiaşi şi nedreptăţiţi. Zaheu făgăduieşte şi împlineşte acum, şi nu amână pocăinţa şi lucrarea ei pe altă dată. Din această pricină şi Domnul îi zice: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam.” Vameşul este asemuit cu Avraam datorită faptului că L-a primit pe Dumnezeu ca şi acesta, care a părăsit ţara păcatului şi s-a stabilit în pământul făgăduinţei şi al mântuirii, pentru că prin credinţa în Domnul, vameșul a ajuns ca şi Avraam începător al faptei bune.

Mai departe Preacuviosul Părinte Stareţ Nectarie a subliniat faptul că bogăţia poate şi este o cursă foarte periculoasă pentru toţi oameni din toate timpurile şi din toate locurile. Aceasta îi desparte pe oameni de Dumnezeu, pentru că „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” Fiindcă ne ocupă tot timpul, bogăţia materială nu îi dă voie omului să se îmbogăţească sufleteşte, prin lucrarea poruncilor evanghelice şi astfel îl privează pe om de adevăratul lui scop în viaţă acela de a se mântui.

Exemplu cel mai concludent este lumea civilizată din apus, o lume care o duce bine din punct de vedere material, dar care este desacralizată, lipsită de Dumnezeu, o lume în care nu se moare de foame, ci se moare sufleteşte.

Astfel omul trebuie să caute în viaţa aceasta mântuirea sufletului. El trebuie să înveţe să preţuiască mai mult legea lui Dumnezeu care este veşnică, decât legile lumeşti, care sunt omeneşti şi astfel nedesăvârşite, iar uneori chiar distructive.