Duminica a patra din Sfântul și Marele Post ne înfățișează două teme de meditație. Sfânta Evanghelie ne prezintă lupta cu diavolul și armele de care avem nevoie pentru a-l birui, iar personalitatea și scrierea Sfântului Ioan Scărarul ne învață cum putem să ne desăvârșim, urcând pe scara virtuților.

Evanghelia care s-a citit astăzi ne arată minunea vindecării copilului demonizat, minune care se petrece după episodul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos pe Muntele Taborului.

Tatăl copilului era un om necredincios și vine cu îndoială atât la Hristos, cât și la ucenicii Acestuia. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut... Iar Iisus a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el!

Domnul Iisus Hristos este singurul care împlinește desăvârșit voia lui Dumnezeu, iar ca Fiul al lui Dumnezeu restabilește ordinea zidirii, oferind vindecare copilului și alungând pe demon din băiat. Apostolii, deși erau lucrători ai poruncilor lui Dumnezeu și următori ai lui Hristos, nu pot să vindece copilul demonizat, pentru că relația lor cu Dumnezeu era încă una nedesăvârșită.

Evanghelia care s-a citit astăzi ne cheamă să ne desăvârșim prin post și rugăciune, virtuțile care ne feresc de patimi și de demonii cei cumpliți care vor să ne stăpânească.

Tot în această duminică Sfânta Biserică îl prăznuiește pe Sfântul Ioan Scărarul. Numele acestui sfânt provine de la cea mai cunoscută scriere a sa numită Scara, lucare care ne învață cum să ne sfințim și cum să urcăm pe treptele virtuțiilor, spre Raiul de unde am căzut prin neascultare.

Scara Sfântului Ioan este împărțită în 33 de capitole, în care ne sunt prezentate atât păcatele de care trebuie să ne ferim, cât și virtuțiile pe care trebuie să le lucrăm. Urcând pe această scară duhovnicească ajungem la nepătimire, iar în capul scării îl găsim pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Sfântul Ioan Scărarul spune că pentru creștin esențială este credința curată în Dumnezeu. Această virtute naște în cel credincios frica lui Dumnezeu, adică frica de a nu greși înaintea Lui, pentru a nu îl supăra. Următoarea virtute importantă este pocăința, sau starea permanentă în care omul își recunoaște păcătoșenia, mărturisindu-se curat pentru păcatele pe care le-a săvârșit. Din pocăință se naște înfrânarea, adică ferirea omului de păcat, atât cu trupul cât și cu sufletul. Paza gândului este acea virtute care ne învață cum să ne cultivăm gândurile pentru a ne sfinți viața. Răbdarea necazurilor ne face ca prin răbdare să fim biruitori asupra păcatelor și a ispitelor. Nădejdea în Cel care ne poartă de grijă și blândețea care ne face să iubim pe ceilalți, sunt virtuțiile care ne apropie de nepătimire, ajungând la sfințenie sau la asemănarea cu Dumnezeu.