La jumătatea Sfântului şi Marelui Post, Biserica Ortodoxă a rânduit să se cinstească sfânta și de viață făcătoarea cruce, pe care a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. Răstignirea și Învierea sunt două evenimente strâns legate unul de celălalt și din acest motiv Sfânta Biserică a înălțat la mijlocul Postului Patimilor sfânta cruce spre a ne trezi conștiința și spre a ne face să reflectăm la pătimirile Mântuitorului, dar și la învierea care ne vine prin biruirea acestora.

Până la venirea Mântuitorului Iisus Hristos, crucea era simbol al morții, fiind o unealtă de tortură pentru cei mai răi delincvenți ai societății. Răstignindu-Se pe ea, Hristos sfințește crucea și o face simbol al vieții, biruință asupra duhurilor celor rele, plină de putere tămăduitoare.

De la crucea care sfințește apa botezului, la crucea purtată de creștini la gât, la crucea de la căpătâiul celui decedat, creștinii sunt însoțiți pe tot parcursul vieții de acest semn dătător de viață.

În Evanghelia care s-a citit astăzi Mântuitorul îi îndeamnă pe cei care vor să să vină după El: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Aceste cuvinte ne îndeamnă la asumarea crucii, adică în locul unde Dumnezeu ne-a rânduit, fie că este căminul nostru, fie că este serviciul unde ne câștigăm existența, noi trebuie să ne armonizăm viața personală cu porunciile Evangheliei și astfel să slujim în fiecare clipă Lui. Astfel trebuie să facem din lucrurile și situațiile zilnice tot atâtea prilejuri de mântuire și sfințire a vieții noastre, dar și a celor din jurul nostru.

Mântuitorul Iisus Hristos a purtat crucea întregii umanități, iar prin pătimirea de pe cruce a biruit păcatul lumii, eliberându-l pe om din ghearele morții și deschizându-i ușile Raiului. Noi oamenii purtăm doar greutatea propriei noastre cruci, pe care ne răstignim păcatele personale, pentru a ne prezenta în fața lui Dumnezeu curați și lipsiți de patimi. Astfel prin purtarea crucii, noi ne sfințim viața.