Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?

Ne găsim în a doua duminică a Sfântului și Marelui Post, când mai urcăm o treaptă către învierea Domnului Iisus Hristos. În acest timp în care ne aflăm, timp destinat postului, trebuie să ne străduim să înțelegem mai mult voia Lui Dumnezeu și să facem roade vrednice de pocăință, pentru că postul este un timp prielnic pentru sporul duhovnicesc.

În biserică totul este în rânduială, chiar dacă omul dorește să postească și independent, biserica stabilind din cele mai vechi timpuri, o pocăință organizată care trebuie împlinită de toți cei dreptcredincioși, după puterea fiecăruia.

În duminica aceasta, evanghelia ne prezintă o minune pe care Mântuitorul Iisus Hristos o săvârșește în cetatea Sa, Capernaum. În acest context, pe când propovăduia cuvântul Lui Dumnezeu în casa unui cunoscut, patru oameni Îi aduc un bolnav, paralitic, ce nu se putea deplasa, cu conștiința că Domnul îl va vindeca. Evanghelia mărturisește că bolnavul a fost adus la Mântuitorul într-un mod inedit, cei patru oameni desfăcând acoperișul casei. Trebuie să înțelegem faptul că imobilele din Țara Sfântă, datorită regimului termic, au acoperișurile superficiale, plate, construite din materiale ușoare, iar prin ele se poate pătrunde în interiorul casei.

Gestul făcut de cei patru prieteni vădește credința lor în Fiul Lui Dumnezeu, dar și dragostea pe care o poartă celui bolnav. Acești oameni depășesc orice barieră și fac tot ceea ce le stă în putință pentru a-l pune pe slăbănog la picioarele Domnului, indiferent de obstacolele pe care le-au întâlnit.

Evanghelia care s-a citit astăzi ne aduce aminte de faptul că fiecare dintre noi suntem bolnavi și suferim: fie trupește, fie sufletește. Vedem că vindecarea trupească a paraliticului vine la scurt timp după ce Domnul îi iartă acestuia păcatele. Suferința și boala cu care omul se luptă în lume, provin de la păcatele pe care le face și care se răsfrâng atât asupra trupului, cât și a sufletului. Dumnezeu, care știe cele ascunse ale omului, vede că boala paraliticului se datorează păcatului. Dacă vom privi cu atenție, vom realiza faptul că ceea ce numim noi păcat nu este altceva decât o acțiune vătămătoare îndreptată atât asupra trupului, cât și a sufletului nostru. Atunci când bem în exces, păcatul devine patimă, iar patima beției nu ne vatămă numai sufletul, ci ne face și rău fizic. La fel se întâmplă cu fiecare păcat pe care noi îl cultivăm. Astfel, împlinirea păcatelor ne degradează atât din punct de vedere spiritual, cât și trupesc.

Mântuitorul Iisus nu îi oferă doar vindecare trupească, ci și iertare a păcatelor și tămăduire sufletească. Din nefericire, această vindecare miraculoasă nu bucură pe toți cei prezenți. În mulțime se găsesc și unii care în loc să fie uimiți de această minune, nu se bucură de vindecarea celui care nu se putea deplasa, ci se scandalizează de faptul că unui om nu i se cuvine să ierte păcatele, care în conștiința lor, erau iertate numai la templul din Ierusalim. Dacă ar fi fost conștienți de minunea care s-a petrecut înaintea ochilor lor, ar fi realizat faptul că Cel care poruncește bolnavului și Cel care iartă păcatele nu poate fi un om simplu, ci Fiul Lui Dumnezeu.

Evanghelia de astăzi ne cheamă pe toți la pocăință, ne cheamă să venim cu credință înaintea Lui Dumnezeu și să Îi cerem iertare pentru păcatele pe care le-am săvârșit, vindecare și ridicare din păcatele care ne vatămă.

Duminica de astăzi ne învață faptul că Domnul prețuiește credința curată și primește dragostea și rugăciunea pe care noi le înălțăm pentru aproapele nostru care se află în neputință.

Trebuie să privim cu toată încrederea spre Biserică, pentru că prin Sfintele Taine omul se vindecă atât sufletește, cât și trupește. Acum, ca și atunci, sunt unii oameni care se îndoiesc de faptul că Domnul poate vindeca neputințele noastre după ce, mai întâi ne iartă păcatele. Fie ca bunul Dumnezeu să ne ierte tuturor păcatele noastre și să ne vindece trupește, pentru a-L putea slăvi în vecii vecilor.