Ce voiești să-ți fac?

Evanghelia duminicii de astăzi ni-L prezintă pe Domnul Iisus Hristos pe când se afla în orașul Ierihon, vorbindu-le ucenicilor despre iminenta răstignire și înviere a Sa. În calea Domnului, apare un om lipsit de vedere care ședea pe marginea drumului, cerând milă trecătorilor. Ce este foarte interesant este faptul că, deși foarte grav bolnav, orbul ne dovedește o încredere desăvârșită că Iisus îi poate împlini cea mai de preț dorință a sa: lumina ochilor. 

Orbul este lipsit de lumina soarelui, dar nu și de lumina credinței. Atunci când orbul află că Iisus din Nazaret se află în orașul său, aproape de el, atunci când aude mulțimea vuind în jurul Lui, începe și el să strige cu putere: Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!

Sunt foarte interesante mărturisirea orbului și strigătul lui de credință. El Îl numește pe Domnul Fiul lui David, făcându-ne pe noi să realizăm faptul că el nu era străin de învățătura vechi-testamentară care arăta că Fiul lui David nu este altcineva decât Mesia.

Evanghelia ne relatează, mai departe, lupta pe care acest orb trebuie să o ducă cu societatea, cu oamenii care îl înconjurau, care pe lângă faptul că nu îi erau cu nimic de ajutor, atunci când văd că acesta cere ajutorul Mântuitorului, în loc să îl încurajeze și să îl sprijine, îl certau ca să tacă.

Acest om orb nu își pierde speranța, nu tace, nu face pe plac celor dimprejurul lui, ci stăruie în rugămintea sa cu și mai mare putere. Orbul ne dă tuturor o lecție de viață, aceea a necesității de a stărui în rugăciune. Domnul Iisus știe necazul acestui om, cunoaște adâncul sufletului său, căci pentru el a venit în acea zi în Ierihon, pentru a-l vindeca. Stăruința cu care orbul se roagă este de folos celor din jurul său, dar și nouă, celor de azi, care ne rugăm puțin și ne descurajăm repede.

Domnul îl cheamă pe orb la El și îi spune: Ce voiești să-ți fac? Acest dialog ni se poate părea ciudat întrucât Domnul nu îi spune ce vrei să-ți dau?, întrucât El știe că orbul nu-I cere milostenie, ci dorește un lucru pe care numai Dumnezeu Îl poate oferi: lumina ochilor. Hristos îi adresează întrebarea de față cu oamenii în primul rând, pentru ca aceștia să audă de neputința de care acest om suferea, iar mai apoi să înțeleagă și credința puternică a orbului în Domnul Iisus Hristos.

Orbul din Ierihon ne învăță ce trebuie să cerem în rugăciunea noastră, dar și cum trebuie să cerem. El nu cere lucruri pământești, el nu își dorește bunăstare materială, ci cere să vadă, pentru a putea fi un om normal. Astfel, rugăciunea pe care noi o înălțăm către Dumnezeu trebuie să urmărească vindecarea noastră sufletească și iertarea de păcate. Fiul Lui Dumnezeu și-a dat sângele pentru a ne răscumpăra din moarte, și nu ca noi oamenii să îi cerem acum lucruri pământești și trecătoare, ci pentru ca noi să ne dorim viața veșnică și pe aceasta să o râvnim.

Evanghelia de astăzi ne arată două categorii de orbire: una trupească, întruchipată de persoana orbului, care deși nu putea vedea lumina soarelui, avea sufletul luminat de Soarele dreptății – Hristos Domnul; și o orbire sufletească, a persoanelor din jurul orbului, care deși vedeau cu ochii trupului, nu puteau vedea și cu cei ai minții.

Orbul este recunoscător Domnului și, după ce primește vindecare, devine un mărturisitor al puterii Lui Dumnezeu, urmându-L peste tot. Orbul ne învață să fim recunoscători atunci când primim o binefacere și ne mai învață să urmăm Lui Dumnezeu și după ce rugăciunea noastră a fost ascultată și împlinită.

Și în zilele noastre găsim oameni