Ce este scris în Lege?

Începând cu duminica de astăzi ne pregătim pentru intrarea în Postul Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, post care se întinde pe o durată de 40 de zile și care se sfârșește odată cu nașterea Pruncului Hristos.

Din dragoste nemărginită a lui Dumnezeu față de neamul omenesc, Hristos S-a smerit și S-a făcut om. Scopul venirii lui Hristos pe pământ a fost dorința de a mântui neamul omenesc și de a ridica firea umană acolo de unde a căzut prin neascultarea primilor oameni.

Evanghelia care s-a citit în această duminică ne cheamă să reflectăm la o virtute importantă, aceea a milei, dar și la modul în care fiecare om trebuie să se raporteze la persoana de lângă el.

Evanghelia ne relatează întâlnirea Domnului Iisus cu un învățător de lege care: ispitindu-L i-a zis: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Acești oameni ai templului căutau mereu un prilej de a-L pune pe Domnul Iisus în încurcătură, de a-L pune într-o lumină nefavorabilă, de a-L prinde încălcând vreo poruncă din Legea Veche, iar toate aceste răutăți le săvârșeau din pricina invidiei pe care o nutreau, pentru că mulțimile urmau Mântuitorului, văzând minunile și dragostea cu care Acesta îi înconjura.

Astfel, din mulțimea care Îl înconjura pe Domnul, un învățător de lege Îl întreabă ce trebuie să facă pentru a se mântui, dar nu-I adresează întrebarea pentru că ar fi interesat de viața veșnică, ci doar pentru a-L ispiti pe Mântuitorul.

Domnul Hristos îi răspunde învățătorului de lege, cu o întrebare: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?, iar acesta îi spune care sunt cele mai mari două porunci, care sintetizează toată legea vechi testamentară: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Aceste două porunci sunt cheia de intrare în Împărăția lui Dumnezeu, deoarece reglementează raportul omului vizavi de divinitate, dar și față de aproapele său, țintind cea mai mare virtute: aceea a iubirii.

Deși știa foarte bine răspunsul la întrebarea pe care I-o adresează Mântuitorului, răspunzându-i corect la ea, totuși nu știa să tâlcuiască cine este aproapele său și aceasta deoarece evreii socoteau prieteni sau apropiați doar pe cei de un neam cu ei. Pentru că a două oară întreabă cu sinceritate, Hristos îi răspunde exemplificându-i printr-o parabolă.

Parabola samarineanului milostiv, relatează tragedia unui samarinean care a fost prădat de tâlhari și care de abia a scăpat cu viață. Pilda explică comportamentul persoanelor care au trecut pe acel drum și modul cum s-au raportat la cel prădat, care zăcea fără suflare pe marginile drumului. Dintre cei care au trecut pe acel drum, primii doi, un preot al legii vechi și un levit, au trecut pe alături, iar a treia persoană, un străin, un samarinean, se milostivește de persoana tâlhărită și face tot ce-i stă în putere pentru a-i salva viața.

Domnul știa faptul că iudeii îi disprețuiau pe samarineni, de aceea prin această parabolă le arată faptul că este mai important să fii om și să ai milă de cel aflat la necaz, decât să te întrebi în acel moment, dacă să ajuți sau nu o persoană, în funcție de neamul căruia îi aparține.

Samarineanul ajută dezinteresat pe cel aflat în necaz, pentru că el are conștiință, pentru că este milostiv, pentru că îi pasă de cel rănit. În persoana samarineanului din evanghelie Îl descoperim pe Domnul Hristos, cel care se pogoară asupra fiecărui om rănit, căzut între tâlharii acestei lumi, adică între draci. Mai mult, de nenumărate ori, evreii Îi spuneau Mântuitorului că este samarinean, arătându-I prin aceste cuvinte că țineau la El la fel de puțin ca la străini.

Evanghelia care s-a citit astăzi ne învață să fim săritori și să ne ajutăm aproapele atunci când are nevoie de noi, oferindu-i ajutor atât material, cât și sufletesc. Prin această parabolă Domnul Iisus ne face rezumatul acelor timpuri, când oamenii erau prădați ziua în amiaza mare și lăsați să moară pe marginea drumului, când persoanele care treceau pe acel drum sângeros își continuau drumul fără să le pese de cei răniți, când puține erau persoanele care ajutau pe cel aflat la nevoie.

Acest drum al sângelui are și o tâlcuire mai profundă. Cel prădat simbolizează firea umană, tâlharii fiind dracii, drumul care coboară fiind viața omului căzut în păcat, care a fost alungat din Ierusalimul cel ceresc spre Ierihonul cel plin de tâlhari, preotul legii vechi și levitul reprezintă tot ceea ce putea oferi mai bun societatea de la acea vreme, dar care nu aveau puterea de a vindeca omul rănit, iar samarineanul, cel singur, disprețuit de evrei, este Domnul Iisus Hristos, Cel Care vrea și poate să vindece și să firea omenească.

Să ne străduim și noi să urmăm bunului samarinean și să ne aplecăm cu dragoste și milă asupra oamenilor răniți, care suferă trupește sau sufletește, slujindu-i, până la vindecare, din osteneala și munca noastră.

Mai multe fotografii puteți vedea pe pagina de Google + a evenimentului.