Ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?

Evanghelia de astăzi subliniază sensul acestei vieți pământești ca o permanentă ducere a crucii, dar nu de unul singur ci alături de Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos face o diferență clară între cei ce slujesc pe Dumnezeu și cei care gândesc și trăiesc lumește.

Mai înainte de acest moment, Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi că va fi dat în mâinile oamenilor care Îl vor umili, batjocori și Îl vor omorî, dar El va învia. Atunci Petru, cuprins de milă, a încercat să Îl convingă pe Mântuitor să ocolească această cruce, dar a fost mustrat de Acesta întrucât îndemnul său era unul pământesc, voia lui Dumnezeu fiind alta pentru biruința asupra morții și dobândirea Vieții.

Astfel, Iisus Hristos arată cine este cu adevărat ucenic al Său: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să își ia crucea Sa și să-mi urmeze Mie. Așadar, oricare om, din orice loc și timp, este chemat și așteptat de Dumnezeu, ca să Îl urmeze și să ajungă la nemurire, la Împărăția lui Dumnezeu. Esențial de observat este că Dumnezeu respectă alegerea și libertatea omului, întrucât libertatea de voință constituie una din proprietățile esențiale ale demnității umane.

Calitatea de creștin adevărat se dobândește doar prin voința de a asculta voia lui Dumnezeu, de a-ți deschide sufletul către Mântuitorul Iisus Hristos iar urmarea Lui cu adevărat se face prin lepădarea de sine, însemnând renunțarea la tot ceea ce construiește egoismul nostru, plăcerea și pofta noastă care ne despart de Dumnezeu.

Alegerile noastre sunt ale unei ființe căzute, întrucât simțurile ne sunt pătate de păcatele noastre iar voia noastră este atinsă de cruțarea de sine, mila de sine, îndreptățirea de sine. Toate acestea stau împotriva lepădării de sine, tendința omului fiind de a opta pentru ceea ce e ușor și comod, făcând cu fiecare astfel de alegere ca egoismul din noi să se hrănească.

Pentru om, Iisus Hristos este singurul exemplu pe care Îl poate urma din lumea aceasta. Acesta a trăit fără să se îngrijească de Sine, de lucrurile pământești, revărsându-și dragostea peste oameni. Singura cale de a ajunge la Iisus Hristos și de a plăcea Lui este, așadar, să trecem peste noi înșine și să ne deschidem mai mult către ceilalți, în care să Îl descoperim pe Mântuitorul. În legătura cu aceasta, Sfântul Evanghelist Ioan spunea că nu poți spune că Îl iubești pe Dumnezeu pe care nu Îl vezi, dacă nu iubești pe aproapele tău pe care îl vezi.

Asumarea crucii nu se face de unul singur ci numai cu puterea lui Iisus Hristos, întrucât fără El, prăbușirea omului este inevitabilă. Avem în noi puterea de a purta crucea și suntem responsabili să nu ne risipim pe lucrurile ce nu sunt importante, ci să ne canalizăm spre învingerea sinelui.

Mai departe, Mântuitorul adaugă un cuvânt aparent paradoxal că Cel ce va dori să își scapă sufletul său, acela îl va pierde cu sensul de a nu accepta plăcerile sufletești, de a nu ne proteja în fața căderilor noastre. Acesta continuă prin a spune că doar acela care își va pierde sufletul pentru El și pentru Evanghelie, îl va câștiga, întrucât doar prin răstignirea pornirilor sinelui îl putem urma pe Hristos.

Mântuitorul mai adaugă un lucru foarte actual: De cel ce se va rușina de Mine în fața oamenilor și Eu mă voi rușina de el în fala Tatălui Meu care este în ceruri atrăgând atenția asupra momentelor în care suntem puși în situația de a ne mărturisi credința și să ne apărăm crezul, dar trecem nepăsători ori rușinați.

Astfel, cei care Îl slujesc