Bucuraţi-vă şi vă veseliţi

În Duminica a patra a Sfântului și Marelui Post, Biserica a rânduit să se citească pericopa evanghelica în care Mântuitorul Iisus Hristos vindecă un tânăr care suferea de o boala cumplită,  o boală spirituală care avea consecințe si asupra trupului. Ne găsim în perioada postului, timpul în care suntem chemați la rugăciune, la pocăință. Suntem chemați să ne sfințim viețile, să ne sfințim sufletele.

Evanghelia de astăzi ne pune înainte aceasta vindecare, această minune pe care Domnul o săvârșește, ca să înțelegem care este puterea credinței și ajutorului Lui Dumnezeu, și care este rezultatul unei vieți trăite așa cum se cuvine, în ascultare permanentă de cuvântul Evangheliei.

Am ascultat, mai devreme, că Mântuitorul Iisus Hristos se afla pe un munte și se ruga.Această minune are loc imediat după o altă minune pe care noi o cinstim cu o sărbătoare specială și anume Schimbarea la Față. Mântuitorul era pe muntele Tabor împreună cu cei trei ucenici Petru, Iacob și Ioan, iar ceilalți nouă așteptau jos la poalele muntelui să se coboare Domnul. Când Domnul a coborât din munte, a venit la el un părinte îndurerat, un părinte mâhnit de suferința și de boala fiului său. Ne spune evanghelia că era lunatic adică, mai precis, era stăpânit de un duh rău și duhul rău, ne spune sfântul Ioan Gură de Aur în tâlcuirea acestei minuni, este diavolul care acționa asupra trupului copilului, atunci când afară era lună plină, pentru ca oamenii să fie duși în eroare, să fie păcăliți și să creadă că astrul acesta ceresc, luna,  este de vină și părtașă la suferința oamenilor. Astfel,unii oameni ajungeau să blasfemieze și să judece zidirile lui Dumnezeu, iar pe de altă parte erau alții care simțeau o anumită teamă, cum vedem în antichitate, înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos, că multe popoare se închinau astrelor zicând că sunt zei, zicând că sunt dumnezeii lor adevărați, lucru total neadevărat și impropriu.

Vedem în evanghelia că acest părinte, spre deosebire de ceilalți care au primit vindecări din partea lui Dumnezeu, era necredincios de aceea și spune în fața Mântuitorului «Doamne ajută necredinței mele » și nu îi spune Domnul « Să fie după credința ta» pentru că el nu avea credința puternică, fierbinte, autentică. De aceea imediat când Domnul se coboară de pe munte și întâlnește pe el, mulțimea și pe fiul lui suferind, părintele îi spune dorința și scopul întâlnirii cu Hristos și, în completare, îi precizează:  « l-am adus la ucenicii tăi și nu l-au vindecat ».

Ucenicii nu l-au vindecat pentru că ei nu erau desăvârșiți în credință, erau încă în stadiul de ucenici, nu primiseră Duhul Sfânt și nu erau capabili de astfel de lucrări. Vedem lucrul acesta peste câteva zile când Mântuitorul a fost prins, arestat când toți ucenicii L-au părăsit, au fugit. Ei îl iubeau pe Domnul, ii urmau cuvintele, dar dragostea lor nu era așa de puternică.

Ei încă nu ajunseseră la acest nivel de dragoste, de curaj și de credință,  de aceea a fost imposibil pentru ei să-l vindece. Dar Mântuitorul știa că ei se vor desăvârși după Învierea Sa din morți și după ce vor primi Duhul Sfânt. Când s-au umplut de Duhul Sfânt la Cincizecime s-au transformat din fricoși, temători în luptători și mărturisitori ai Evangheliei Lui Hristos.

Mântuitorul îi apară pe ucenici și spune : « O neam necredincios pînăcând voi fi cu voi ? ». Mântuitorul de multe ori ceartă neamul evreiesc, ii cearta pe iudei pentru că erau necredincioși întrucât aveau mărturiile Scripturii, minunile pe care Dumnezeu le-a făcut cu poporul ales și, mai mult, aveau înaintea lor pe însuși Dumnezeu Cuvântul care săvârșise până atunci mulțime de minuni în toată Tara Sfântă.

La orice vindecare săvârșită, Domnul a spus : « Fie ție după credința ta » și astfel s-a vindecat fiica femeii cananience, fiica lui Iair, sluga sutașului și mulți alți oameni credincioși. De data aceasta,cel care era înaintea lui și avea copilul suferind nu era credincios, dar ca să ne arate că Domnul are putere mai mare decât credința noastră, că Domnul este mai mult decât un prooroc, decât un simplu om, atunci când dorește, minunea se înfăptuiește. Ne spune Evanghelia că Mântuitorul a certat duhul necurat, i-a poruncit să nu mai intre în tânăr niciodată și, din în clipa aceea, tânărul s-a vindecat.

Uceniciil-au întrebat pe Domnul de ce ei nu au putut să-l vindece însă Mântuitorul nu le spune că erau nedesăvârșiti, nu le spune că nu erau destul de fideli sau de întăriti în credință și le spune și, prin acest cuvânt ne spune și nouă astăzi, că : « Acest neam de demoni iese numai cu post și rugăciune » adică Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că prin postire și prin rugăciune omul se află în legătură permanentă cu Dumnezeu și aflandu-se în legătură permanentă cu Dumnezeu el primeste Harul Sfânt, primeste Harul sfințitor, Harul lui Dumnezeu și astfel omul este păzit, omul este ocrotit și se împlinește cuvântul proorocului Isaiia, cuvânt pe care îl cântăm în această perioadă a postului : « Cu noi este Dumnezeu ».Prin aceste două lucrări, prin rugăciune și prin postire, noi ne deschidem inima, suntem într-o permanentă stare de veghe, într-o permanentă stare de rugăciune într-o stare de curatie și de înălțare.

Această evanghelie s-a rânduit să se citească în perioada postului mare pentru că toți suntem sub înrâurirea vrăjmașului, atunci când slăbește credința în noi si suntem chemati sa ne întărim duhovnicește, să ne sfințim viețiile.

Biserica nu a lăsat într-un mod neorganizat pocăința noastră, a oamenilor, și pune accent foarte mult pe perioada de rugăciune și  de post. In biserică vorbim de o pocăință programată, întrucât avem perioada celor patru posturi mai mari, în care facem fapte de pocăință, ne rugăm și postim, iar în restul acestor perioade avem zilele de miercuri, de vineri și luni când putem posti iarăși programat. Astfel, biserica a rânduit cu dragoste și cu înțelepciune spre folosul și spre mântuirea sufletelor noastre cu un program de înduhovnicire și de sfințire a noastră. Biserica nu doar teoretizează si lasă la voia întâmplării aceste învățături și le pune în practică in propria sa viata iar noi ca oameni botezați, creștini facem parte din viața Bisericii și suntem chemați la această pocăință permanentă, la această întoarcere permanentă către Dumnezeu. Noi suntem creștini, am devenit cetățeni ai cerurilor prin botez și acest statut îl păstrăm dacă avem o viață curată, dacă avem o viață plăcută înaintea lui Dumnezeu.

Încercările noastre, ale fiecăruia, nu sunt puține și prin aceste încercări uneori cădem și greșim față de Dumnezeu stând departe de El și de Harul sfințitor dar Biserica, pe baza Sfintei Scripturi și a învățăturilor Sfinților Părinți, ne arată ca prin pocăință, prin rugăciune și prin post omul recapătă această stare îngerească, această stare de curăție inițială. Prin dragostea pe care o poartă pentru noi Dumnezeu, ne dă posibilitatea ca, în fiecare zi, în fiecare clipă, tot să ne întoarcem pentru a fi împreuna cu El.

Această duminică, a patra a Sfântului și Marelui Post este cunoscută ca și Duminica Sfântului Ioan Scărarul, un părinte duhovnicesc care a trăit la sfârșitul veacului VI si începutul celui de al șaptelea, mai precis, între anii 579- 649 și a strălucit prin viața sa ca un adevărat ascet, pustnic și împlinitor al voii și Cuvântului lui Dumnezeu.  Sfântul Ioan Scărarul s-a născut în Siria de astăzi și și-a petrecut toată viața în Peninsula Sinai acolo unde erau mai multe mănăstiri. De la Sfântul Ioan Scărarul avem o lucrare duhovnicească alcătuită din 30 de capitole, « Scara urcușului duhovnicesc » sau mai simplu « Scara Sfântului Ioan Scărarul » bogată și complexă din punct de vedere duhovnicesc.

Sfântul Ioan Scărarul a și rămas în memoria Bisericii ca un dascăl al pocăinței, ca un dascăl al întoarcerii noastre la Dumnezeu, ca un dascăl al desăvârșirii noastre. Esențial de reținut de la Sfântul Ioan Scărarul este că atunci când va ieși sufletul nostru iar noi vom merge înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu nu ne va întreba dacă am făcut minuni, de ce nu am teologhisit, de ce nu am avut vedenii, ci de ce nu ne-am pocăit, de ce nu ne-am întors la El.

Astăzi, Sfântul Ioan Scărarul ne cheamă pe toți și ne îndeamnă să fim cu luare aminte la întoarcerea noastră către Dumnezeu, la întoarcerea noastră sinceră către Creatorul, către cel ce a ne-a dat viață si ne-a adus în această lume. Iubiți credincioși, pocăința este expresia iubirii totale a lui Dumnezeu față de noi. El ne așteaptă de fiecare dată când păcătuim cu voie sau fără de voie să ne întoarcem la El. Nu întâmplător Sfântul Ioan Botezătorul spunea în pustiul Iudeii : «  Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii » păcatele care sunt asupra noastră mai mici sau mai mari se ridică atunci când noi îl iubim pe Dumnezeu sincer, când noi dorim să ne împăcăm cu El și să ne schimbăm viața.

Nu este un parcurs ușor, dar atunci când avem dragoste față de Dumnezeu și credință sinceră, în ajutorul nostru vine Harul Său și ne face și pe noi curajoși, mărturisitori și luptători împotriva păcatului. Iubiți credincioși, să fim cu luare aminte la învățăturile Sfintei Evanghelii, la toate minunile pe care Dumnezeu le-a săvârșit în istorie și le săvârșește cu fiecare dintre noi, să nu auzim cumva și noi din partea Mântuitorului Hristos aceste cuvinte : « O neam necredincios, până când voi fi cu voi » pentru că Domnul ne vrea credincioși, ne vrea puternici, Domnul ne vrea vii.

Să punem în inima noastră gândul cel bun al întoarcerii sincere către El, către Evanghelie, către fapta cea bună și să nu uităm niciodată că cele mai folositoare pentru noi sunt postul și rugăciunea. Prin rugăciune,mintea și sufletul stau în legătură cu Dumnezeu iar prin post, fiind mai mult o lucrarea trupului, trupul stă în legătură cu Dumnezeu. Atunci când vom învia la Infricoșătoarea Judecată, la a doua venire a Domnului, noi nu vom învia sau nu ne vom arăta decât cu sufletul care este nemuritor, de aceea se și spune : « învierea morților » Trupul acesta va fi transformat, va fi spiritualizat și el este chemat la sfințire. Aceasta este o taină dumnezeiască pe care trebuie să o urmăm crezând sincer și curat în El. Dumnezeu să ne dăruiască tuturor putere în a împlini și a face întotdeauna voia Sa știind totodată că prin post și rugăciune aducem înăuntrul nostru, în inima noastră pe Dumnezeu Cuvântul, pe Mântuitorul Iisus Hristos care pe toate le desăvârșește și pe toate le sfințește și trebuie să ne sfințească și inima, sufletul și trupurile noastre. Amin.