Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.

În această duminică am ascultat citindu-se parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, parabolă plină de învățături atât dogmatice, cât și morale. Domnul Iisus Hristos s-a folosit în activitatea sa învățătorească de foarte multe parabole, pentru ca prin folosirea exemplelor din natură și din viața de zi cu zi, să poată să înalțe auditoriul de la cele firești către cele duhovnicești. Prin parabola de astăzi, Domnul Hristos ne atrage atenția asupra importanței fiecărei clipe din viața noastră.

Evanghelia de astăzi se împarte pe două planuri: un plan pământesc, iar altul ceresc. În primul plan, cel pământesc, constatăm diferența enormă între doi oameni care viețuiau pe pământ. Unul este excesiv de bogat, nu duce lipsă de nimic și se veselește în toate zilele în chip strălucit, pe când celălalt este atât de sărac și bolnav încât dorea să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului, dar nici de acestea nu avea parte. Săracul, al cărui nume aflăm că este Lazăr, a ajuns în această stare din cauza bolilor de care suferea și care nu îi permiteau să își câștige existența.

Evanghelia ne învață că trebuie să ajutăm pe cel aflat în nevoi și lipsuri, iar astăzi ne și exemplifică care sunt acele persoane care cu adevărat au nevoie de ajutorul aproapelui său: neputincioșii, cei care din cauza infirmității și a bolii nu pot să muncească pentru a se întreține, deși își doresc acest lucru.

Al doilea plan, cel ceresc, ne descrie locul unde au ajuns bogatul și săracul din parabola noastră. De data asta rolurile se inversează, săracul trăind bine, iar bogatul nemilostiv rău.

Evanghelia de astăzi nu condamnă bogăția ca fiind rea, dar nici nu laudă sărăcia ca un mod de viață. Bogatul nu ajunge în iad pentru că este bogat și pentru ca are de toate, ci pentru că este egoist și nemilostiv și din bogăția sa nu împarte altora, adică nu miluiește pe aproapele său. Bogăția de care dispune, îl face pe acest om avut să fie autosuficient, să nu mai simtă nevoia de a ajuta pe alții. Astfel, indiferența bogatului intră în antiteză cu porunca lui Dumnezeu, aceea a iubirii aproapelui, și ajunge să fie mai rea decât însăși ura.

Bogatul nu are nici o scuză pentru faptul ca nu a fost de ajutor fratelui său Lazăr. Cât trăiește pe pământ îl tratează cu indiferență pe acesta și se comportă cu el ca și cum nu ar exista, iar când ajunge în iad și este silit să se uite în sus la Lazăr, și nu în jos ca până atunci, începe să îl recunoască și să îl strige pe nume și să îi ceară favoruri. 

Săracul Lazăr își asumă cu mărinimie crucea sărăciei și a bolii. El nu îl invidiază pe bogat, nu îl dușmănește, nu îl judecă. Ceea ce îl duce pe sărac în Rai nu este sărăcia, ci faptele lui bune: dragostea, smerenia, necârtirea.

Evanghelia de astăzi ne învață să nu fim indiferenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Dacă nu putem ajuta pe cineva material, atunci mai mult ca sigur că îl putem ajuta prin alte daruri pe care le avem de la Dumnezeu.

De asemenea, mai învățăm și faptul că mântuirea se obține ușor atunci când ne dorim acest lucru. Hristos nu îl judecă pe bogat pentru că nu l-a pus pe Lazăr la masă cu el, nici pentru că nu i-a trimis mâncarea la locul unde acesta bolea, ci pentru că nu s-a gândit nici măcar să i dea firimiturile ce cădeau de la masa sa.

Evanghelia ne arată și ce se întâmplă cu omul după ce moare, ne arată și locul unde va petrece după modul cum s-a ostenit pe pământ, dar și faptul că omul nu poate muri ci trăiește veșnic.

Din nefericire, lumea în care trăim cultivă indiferența și egoismul persoanei. Biserica este cea care ne învață solidaritatea și dragostea de aproapele  nostru.

Să ne străduim, după puterea fiecăruia, să nu fim indiferenți față de aproapele nostru și să îi ajutăm pe cei aflați cu adevărat în nevoie.