Acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa

Ne găsim astăzi în Duminica Vameșului și a Fariseului, zi în care intrăm într-o nouă perioadă, aceea a Triodului, perioadă care se încheie cu Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos. Trebuie să știm faptul că anul bisericesc se împarte în trei mari perioade care corespund celor trei slujiri ale Mântuitorului Iisus, astfel: Triodul corespunde slujirii Arhierești - de Mare Preot al Domnului, Octoihul corespunde slujirii Învățătorești, iar Penticostarul corespunde slujirii Împărătești.

În Vechiul Testament, Arhiereul era cel care aducea jertfe de împăcare, înălțând rugăciuni către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor poporului. În Noul Testament, jertfa Domnului Iisus Hristos curăță lumea de păcat și o împacă cu Dumnezeu. Triodul cinstește activitatea Arhierească și Sfințitoare a Domnului și se pretează pe perioada pregătitoare de dinaintea Postului Mare, pe toată perioada Postului Sfintelor Paşti, sfârşindu-se odată cu terminarea Săptămânii Mari.

Prima lecție pe care o primim și pe care trebuie să ne-o însușim este cea a rugăciunii. Domnul Iisus ne prezintă doi oameni, două caractere diferite, proveniţi din două medii distincte care se roagă la Dumnezeu, fiecare în felul lui.

Primul exemplu este cel al fariseului, care ar fi trebuit să fie expresia împlinirii legii lui Dumnezeu. În vremea Mântuitorului, fariseii făceau parte din acea categorie de oameni intelectuali care studiau Legea Veche, dar care, cu toate acestea, erau formaliști și nu căutau să aibă o relație autentică cu Dumnezeu, ci tot ceea ce săvârșeau era făcut din vanitate, pentru a-și atrage laudele și respectul oamenilor. De aceea în limba română cuvântul fariseu definește un om fals, ipocrit, care una zice și alta face.  

Al doilea exemplu, diametral opus față de cel al fariseului, este cel al vameșului care ar fi trebuit să fie expresia păcatului. În vremea Mântuitorului, vameșii erau persoanele cele mai disprețuite și urâte de către evrei, întrucât aceștia erau puși în slujba autorității stăpânitoare a acelei vremi, ei colectând taxele de la cei de un neam cu ei, oferindu-le puterii romane care stăpânea Ierusalimul.

Diferența dintre cei doi se regăsește în calitatea rugăciunii, căci unul dintre ei s-a coborât mai îndreptat la casa sa. Evanghelia de astăzi ne atrage atenția asupra rugăciunii pe care noi o înălțăm către Dumnezeu, pentru că uneori ne aflăm în poziția fariseului, iar alteori a vameșului.

Evanghelia ne învață că pentru a ne ruga avem nevoie să ne suim la templu, adică să venim la biserică și să ne înălțăm mintea către Dumnezeu, să nu o lăsăm pradă gândurilor lumești.

Foarte importantă în rugăciune este și postura trupului, dar și locul unde ne rugăm. Fariseul a mers în față și s-a rugat stând în picioare, pe când vameșul a rămas în spate și nu voia nici ochii să-şi ridice către cer. Postura celor doi le trădează starea sufletească. Fariseul este încrezător că ceea ce face este pe placul Lui Dumnezeu, pe când vameșul se simte rușinat și apăsat de greutatea păcatelor sale și rușinându-se de ele nu cutează a căuta spre cer.

Fariseul nu a venit să se roage Lui Dumnezeu, ci a venit să împlinească un ritual. El începe mulțumind că nu este ca ceilalți oameni păcătoși și sfârșește prin a-I aminti Lui Dumnezeu binele pe care l-a făcut: Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Fariseul nu se roagă Lui Dumnezeu. Formalismul nu îl aduce mai aproape de Dumnezeu.

Vameșul își recunoaște starea de păcătoșenie și cere de la Dumnezeu iertare și îndreptare. El vine la templu cu inima curată, cu smerenie, și pleacă de la templu îndreptat la casa sa. Vameșul s-a rugat, el nu a vorbit cu sine ci cu Dumnezeu. Scopul vameșului era acela de a dobândi iertare pentru păcatele sale.

Evanghelia ne învață să nu facem lucrurile Lui Dumnezeu “pentru că așa trebuie”, ci să le facem din convingere, din dragoste și cu suflet curat, pentru a putea primi iertare, vindecare și mântuire. Atunci când venim la biserică să căutăm să vorbim cu Domnul, pentru că altfel nu plecăm îndreptați.

Să căutăm să venim la Dumnezeu cu suflet curat și inima deschisă, pentru a ne cere iertare pentru păcatele noastre, și astfel să ne întoarcem la casele noastre îndreptați și plăcuți Lui Dumnezeu.