Acesta este Fiul Meu Cel iubit

În această Duminică ne aflăm în săptămâna a IX-a după Rusalii, umbriți fiind de harul praznicului Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos. Pericopa Evanghelică de astăzi, ne invită să prăznuim duhovnicește această minune a Schimbării la Față.

Cronologic, acest eveniment a avut loc cu câteva zile înainte de pătimirile Domnului Iisus, când Mântuitorul a luat trei ucenici, Petru, Ioan și Iacov, și au urcat pe un munte înalt. Alegerea celor trei ucenici a fost făcută cu dumnezeiască inspirație: Petru, era cel mai vârstnic dintre ucenici și Îi promisese Mântuitorului că nu îl va părăsi, iar cei doi frați, Ioan și Iacov, Îi ceruseră Domnului Hristos să stea de-a dreapta și de-a stânga Acestuia în Împărăția Sa. Așadar, alegerea Sa a fost făcută tocmai pentru a le arăta ucenicilor că Împărăția Sa nu este una pământească, ci cerească, făcându-i martori la minunea Schimbării la Față.

Evanghelia ne relatează că, în momentul Schimbării la Față, de-a dreapta și de-a stângă lui Iisus au fost văzute două persoane Sfinte ale Vechiului Testament, Moise și Ilie, împreună cu care Domnul discuta despre cele ce aveau să se întâmple. Prezența acestor persoane are, de asemenea, un tâlc duhovnicesc, întrucât Moise a fost legiuitorul Vechiului Testament, cel care fusese chemat de Dumnezeu odinioară pe Muntele Sinai ca să primească cele 10 porunci. Întâlnirea cu Dumnezeu a fost pregătită de către Moise cu post și rugăciune, însă la momentul stabilit, acesta nu I-a putut vedea fața lui Dumnezeu ci doar spatele Acestuia, sau cum tâlcuiesc Sfinții părinți: l-a văzut pe Dumnezeu, după cât a putut Moise atunci, în umbră. Aceasta lucru s-a petrecut pentru că Dumnezeu urma să se întrupeze și să ni se descopere în lumina Taborului.

Ilie este prototipul vieții monahale curate și cel care a fost numit proroc al celei de-a doua venirii lui Hristos, urmând să aibă o noua misiune pe pământ înainte de sfârșitul veacurilor.

Evanghelia ne arată că taina Schimbării la Față are loc în fața ucenicilor prezenți, care devin înfricoșați atunci când văd că fața Domnului strălucea precum soarele, iar hainele lui s-au schimbat precum lumina.

Mai departe, Evanghelistul ne relatează că vârful muntelui a fost învăluit de un nor luminos din care s-au auzit glasul Tatălui care zice Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L. Acest eveniment descrie arătarea Preasfintei Treimi - Hristos strălucește în slavă, Duhul Sfânt se pogoară în norul cel luminos, iar glasul Tatălui din nor mărturisește care este calea. Același glas a fost auzit și la Botezul Mântuitorului în Iordan, când, întocmai ca acum, Duhul Sfânt s-a pogorât peste Iisus, îngenunchiat în fața Sfântului Ioan Botezătorul. De la Iordan și până în vârful muntelui, toate s-au sfințit, prin Lucrarea lui Dumnezeu.

Apostolii vedeau strălucirea slavei lui Dumnezeu, dar nu putea înțelege cele ce aveau loc, pentru că firea omului este neputincioasă. Despre aceasta, Sfântul Ioan Damaschin ne spune că pe Tabor nu s-a arătat firea lui Dumnezeu, ci s-a arătat strălucirea slavei Sale, sub forma unei lumini necreate, împărtășită prin umbrire asupra Apostolilor. De asemenea, Sfântul Grigorie Palama ne învață că strălucirea slavei lui Dumnezeu s-a oglindit în apostolii și aceștia au început să se schimbe la față, după putința înțelegerii lor.

În timpul acestei minuni, Sfântul Petru mărturisește bucuria aflării lor acolo și arată dorința de permanentizare a acestei stări prin construirea a trei colibe în care să rămână Iisus Hristos împreună cu Moise și Ilie. Sfinții părinți ne tâlcuiesc că acest cuvânt al Sfântului Petru se referă la o sărbătoare a evreilor în care aceștia își făceau corturi în amintirea perioadei de robie egipteană,