Evenimente recente

PROCESIUNE CU RACLA SFÂNTULUI IERARH NECTARIE

 Pe cel născut în Silivria si ocrotitorul Eghinei, pe cela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a proslăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat!

Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.

În această duminică am ascultat citindu-se parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, parabolă plină de învățături atât dogmatice, cât și morale. Domnul Iisus Hristos s-a folosit în activitatea sa învățătorească de foarte multe parabole, pentru ca prin folosirea exemplelor din natură și din viața de zi cu zi, să poată să înalțe auditoriul de la cele firești către cele duhovnicești.

Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir

Mare apărător te-a aflat întru pri­mej­dii lumea, purtătorule de chi­nuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască no­uă mare milă.

Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei

Săptămâna trecută, evanghelia ne-a vorbit despre modul cum Cuvântul Lui Dumnezeu poate rodi în om, sau se poate pierde, și aceasta după modul cum omul își folosește voința.

Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa

Evanghelia acestei duminici ne relatează una dintre cele mai cunoscute pilde rostite de Mântuitorul: cea a semănătorului. Domnul Iisus rostește această pildă atunci când se afla cu apostolii pe meleagurile de lângă lacul Ghenizaretului, loc înconjurat de o câmpie vastă, cu locuitori harnici, care se ocupau cu lucrul pământului, oameni simpli și neștiutori de carte.